Viorica Dăncilă a mărturisit că ştia de diagnosticul Sorinei Pintea încă de anul trecut, precizând că fostul ministru al Sănătăţii a aflat de această boală în timpul mandatului. „Boala ei este cât se poate de serioasă şi suferinţă ei nu este mimata”.
De asemenea, Dăncilă a precizat că boala nu i-a influenţat sub nici o formă mandatul: „Primele simptome cand am mers în SUA pentru un contract cu banca mondială, a început să aibă semne legate de această boală dar nu i-a afectat capacitatrea de a-și exercita funcţia de ministru”.
„Este inaceptabil ce i s-a întâmplat, daca ne uităm în trecut vedem că astfel de cazuri au mai avut loc. Situaţii în care presa era anunţată unde venea persoana cu probleme. Comportamentul nu era în conformitate cu normele naţionale sau europene. Directiva care arată că fiecare om trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovaţie. Ce s-a întâmplat acum e inadmisibil. Sorina Pintea a fost pusă într-o situaţie degradantă. Justiţia se face în sala de judecată. Nu ştiu dacă este vinovată”, a declarat Viorica Dăncilă pentru România TV.
Viorica Dăncilă a mai spus că Pintea „este un om foarte bun, a înfiat o fetitţă pe care o iubeşte, a fost un bun ministru, a dat dovadă de omenie şi se aşteptă la mai multă atenţie, ce a oferit ea. Am văzut o femeie bruscată de o altă femeie, ce a simţit fiica ei, familia ei, daca noi am rămas uimiţi. Cred că trebuie să fim mai atenţi, fac mulţi trimiteri catre UE dar aici s-au încălcat norme”.