Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, marţi , o întrevedere cu dr. Sultan Ahmed Al Jaber, ministru de stat pentru afaceri externe al Emiratelor Arabe Unite, aflat în vizită oficială în România cu prilejul desfăşurării primei reuniuni a Comitetului Mixt de cooperare între Guvernul Românei şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite.
„Premierul Viorica Dăncilă a subliniat că, prin actualul program de politică externă, Guvernul României recalibrează orientarea către partenerii săi tradiţionali din regiunea Golfului, relaţiile cu Emiratele Arabe Unite reprezentând o prioritate, atât din perspectiva relaţiilor inter-umane, cât şi a potenţialului economic şi comercial. În context, a evidenţiat dinamica specială a relaţiilor dintre cele două ţări şi a transmis dorinţa comună de consolidare, pe mai departe, a raporturilor bilaterale. Dialogul a reliefat, de asemenea, simbolistica aparte a anului 2018, având în vedere faptul că România celebrează 100 de ani existenţă a statului român modern, iar Emiratele Arabe Unite 100 de ani de la naşterea părintelui fondator al EAU – „, se arată într-un comunicat de presă al guvernului.
Potrivit comunicatului Executivului, în cursul convorbirilor au fost salutate rezultatele sesiunii comitetului mixt, cele două părţi exprimând interesul pentru aprofundarea cooperării în domeniile agricultură, transporturi, infrastructură, energie, IT şi securitate cibernetică, precum şi educaţie şi cultură.
„A fost evidenţiat faptul că documentele juridice bilaterale semnate cu prilejul comitetului mixt vor facilita şi impulsiona dezvoltarea colaborării în domeniile de interes comun pentru cele două părţi. Cei doi demnitari au agreat, totodată, ca Guvernele celor două ţări, în baza rezultatelor primei reuniuni a comitetului mixt, să identifice noi sectoare de cooperare, inclusiv noi proiecte concrete. De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a transmis interesul părţii române pentru intensificarea contactelor directe între mediile de afaceri din cele două ţări, context în care a apreciat că forumul economic româno-emiratez, organizat în marja reuniunii comitetului mixt, va permite prezentarea oportunităţilor oferite de cele două economii şi va contribui la dinamizarea dialogului între oamenii de afaceri din România şi cei din Emiratele Arabe Unite”, mai informează Guvernul.