”Valoarea totală a contribuţiior electorale depuse de competitorii electorali pentru finanţarea campaniei electorale la alegerile pentru Preşedintele României din data de 10 noiembrie 2019 este de 70.258.904,02 lei, iar suma totală a contribuţiilor declarate de competitorii electorali la alegerile prezidenţiale din data de 24 noiembrie 2019 este de 1.956.000,00 lei. Din valoarea totală a contribuţiilor electorale declarate în primul tur de scrutin, 69.679.729,11 lei reprezintă totalul contribuţiilor electorale ale partidelor politice, alianţelor politice şi ale organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, iar 579.174,91 lei reprezintă valoarea totală a contribuţiilor electorale ale candidaţilor independenţi”, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă.
Au dreptul la rambursarea cheltuielilor electorale doar competitorii electorali care au obţinut minimum 3% din totalul voturilor valabil exprimate, respectiv Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna, Mircea Diaconu, Theodor Paleologu şi Kelemen Hunor.