Un chinez a postat pe reţeaua Weibo – corespondentul Facebook în China – o fotografie cu două gâşte care îşi iau rămas bun în momentul în care una dintre ele pleacă pe drumul fără întoarcere spre bucătărie.
Nimeni nu s-ar fi gândit, dar imaginea a stârnit emoţii puternice şi s-a viralizat rapid în întreaga lume.
Proprietarul gâştelor a aflat şi el de acest lucru şi a povestit că păsările aveau o „relaţie” de aproximativ un an. Oricum, ele nu au stat prea mult despărţite, pentru că şi pasărea pe care o vedeţi liberă în imagine a avut aceeaşi soartă după numai câteva zile.