”Încă nu am stabilit exact când depunem moţiunea, dar o pregătim. În luna noiembrie sigur va fi o moţiune. Da, purtăm negocieri, discutăm cu toată lumea. Suntem realişti, e posibil din nou să nu treacă moţiunea, pentru că aţi văzut PSD şi ceilalţi care sunt la guvernare se gândesc: aoleu, dacă trece moţiunea, nu mai suntem noi aici la bucate. Şi atunci votează să nu treacă moţiunea. Dar vă spun foarte sincer că noi sperăm să obţinem mai multe voturi decât am obţinut la cealaltă moţiune şi să demonstrăm oamenilor că am şi început cu analiza economică. Mergem spre un lucru rău în momentul de faţă, indiferent de ce se laudă cei de la PSD, începând de la inflaţie până la dobânzi, până la rata împrumutului, avem probleme”, a precizat Guran.
Întrebat dacă se poartă negocieri, iar atenţia este îndreptată mai ales către puciştii din PSD, Guran a răspuns afirmativ.
”Normal. E mai uşor de adus să voteze, nu? Se întâmplă şi un lucru interesant acum, e prima dată când există o fractură în PSD şi oamenii respectivi e posibil să îşi facă un partid care să treacă de 5%. La noi, pe dreapta, ne-am divizat, ne-am omorât de nu se poate”, a spus Virgil Guran.