Vizita Papei Francisc în România, în presa internaţională. „Va aduce un omagiu creştinilor ucişi în perioada comunistă”

Papa Francisc va începe vineri o vizită în România, unde va avea o nouă oportunitate de a transmite un mesaj al integrării europene şi unde va aduce un omagiu creştinilor ucişi în perioada dictaturii comuniste, scrie Reuters.
Iulian Tudor
31 mai 2019, 07:10
Vizita Papei Francisc în România, în presa internaţională.

Aceasta este cea de-a doua vizită a Suveranului Pontif în Europa de Est în această lună. Papa Francisc va sta trei zile în România, ţară majoritar ortodoxă, în care catolicii reprezintă puţin peste 5% din populaţie. La începutul lunii mai, Papa a vizitat Bulgaria şi Macedonia de Nord, unde a discutat despre subiecte precum migraţia şi apartenenţa la Uniunea Europeană.

Vizita Papei Francisc vine în contextul în care în România au loc schimbări importante pe plan intern, după ce Liviu Dragnea, unul dintre cei mai puternici politicieni din ţară a fost condamnat pentru corupţie, iar Partidul Social Democrat, aflat la putere, a pierdut alegerile europarlamentare.

La sosirea sa la Bucureşti, Papa va ţine un discurs în faţa reprezentanţilor autorităţilor centrale şi a membrilor corpului diplomatic. Suveranul Pontif a folosit în repetate rânduri astfel de ocazii pentru a promova moralitatea politică şi unitatea europeană.

Citeşte şi Viaţa neştiută a lui Papa Francisc. „Dacă nu mă însor cu tine, mă fac preot”. A iubit o fată, a fost paznic la un bar şi om de serviciu

Vizita Papei Francisc vine la 20 de ani după vizita Papei Ioan Paul al II-lea. Spre deosebire de acesta din urmă, care a vizitat doar capitala ţării, Papa Francisc va vizita Moldova, dar şi Transilvania, provincie istorică unde trăieşte o importantă comunitate maghiară.

Un punct important al vizitei va fi beatificarea a şapte episcopi greco-catolici care au murit în închisoare în perioada comunistă. Ei au fost declaraţi martiri anul acesta şi urmează să fie canonizaţi.

În perioada comunistă, autorităţile au confiscat proprietăţile Bisericii Greco-Catolice şi le-au ordonat membrilor săi să se alăture Bisericii Ortodoxe, întrucât partidul i-ar fi putut controla mai uşor. Cei care au refuzat au fost condamnaţi la închisoare sau la moarte.

Reuters mai notează că deşi multe dintre aceste proprietăţi nu au fost restituite nici la 30 de ani de la prăbuşirea regimului comunist, relaţia dintre Biserica Ortodoxă Română şi Vatican este una bună, iar Papa Francisc se va întâlni şi se va ruga alături de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

DailyBusiness
Marilu Dobrescu, dezvăluiri halucinante despre relația cu Iustin Petrescu: „Prietena mea a venit într-un suflet să mă ridice de acasă imediat după bătaie”
Spynews
Când va face Mihaela Borcea nuntă cu iubitul ei, Sorin Rap. A fost cerută în căsătorie în urmă cu câteva luni
Bzi.ro
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
Fanatik.ro
Locul spectaculos unde se ascunde marea comoară a pământului. Specialiștii au fost uimiți și ei de descoperirea făcută
Capital.ro
Veste cumplită despre Bruce Willis. Soția sa a anunțat în lacrimi: Fără speranță, doar șoc...
Playtech.ro
Cuvântul din limba engleză pe care îl folosesc toți românii, dar aproape nimeni nu-l scrie corect
DailyBusiness
Anamaria Gavrilă, șefa POT, a cerut STS-ului lista cu datele celor peste 11 milioane de votanți din turul doi al prezidențialelor, inclusiv ale celor care „nu erau în viață la momentul votului”
Adevarul
Statele Unite își întăresc prezența în nordul Europei, în contextul amenințării ruse. Insula suedeza Gotland, piesă-cheie în noua strategie NATO
wowbiz.ro
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
Spynews
Cine este românul care a murit înecat după ce a salvat două surori, în Anglia. Localnicii cer onoruri oficiale pentru salvatorul fetițelor
Spynews
Mesajul Iuliei Albu pentru fostul soț, după ce acesta s-a recăsătorit. Ce i-a transmis mama copilului său: "Nu avea cum..." 
Evz.ro
O vară cum nu a mai fost în România. Vești de groază de la ANM
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
kanald.ro
Se măresc pensiile românilor! Ministrul Muncii a anunțat cine beneficiază de majorări
Cancan.ro
Adelina Pestrițu și-a scanat creierul într-o clinică privată din Capitală. Când a venit rezultatul, să cadă din picioare!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferi. Intră în vigoare sâmbătă, 31 mai, ora 08:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
stirilekanald.ro
Breaking news! A murit Ed Gale
La ce sumă au ajuns alocațiile în luna mai după indexarea de 13,8%
MediaFlux
Schimbări majore în România privind salariile din 2026! Toți angajatorii sunt obligați prin lege
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Agenția crimei. Cum și-a transformat clanul Căldăraru firma de turism într-o poartă spre ilegalități în SUA