Vlad Ciurea, în vârstă de 84 de ani, este unul dintre cei mai apreciați medici din România. Sute de mii de români îi urmează sfaturile cu privire la stilul de viață sănătos. Nu de puține ori, specialistul a vorbit despre alimentație, programul de somn, combaterea oboselii, dar și despre importanța sportului.
Citește și: Cel mai sănătos desert. Dr. Vlad Ciurea: „Este foarte bun pentru creier”
Vlad Ciurea se numără printre cei mai renumiți medici specialiști din România, și, nu de puține ori, el a oferit informații prețioase privind menținerea sănătății. Printre altele, acesta a vorbit și despre un fruct care face minuni pentru creier.
Acest fruct se găsește pe piața românească, iar beneficiile sale sunt numeroase. Pe lângă faptul că este gustos și apreciat, acesta reprezintă și un aliat de nădejde împotriva asteniei și a oboselii mentale.
Potrivit renumitului medic, strugurii negri sunt unul dintre cele mai bune alimente pentru creier. Asta, datorită conținutului ridicat de resveratrol, un antioxidant puternic care sprijină activitatea cerebrală și ajută la eliminarea toxinelor din celulele nervoase.
„Trebuie să facem tot ce este posibil ca în weekend-uri, când avem timp liber, să mergem spre zona Subcarpatică, pe zona de mănăstiri, și spre zona de acele superbe cultivări pe care le avem. Adică să intrăm în grădinile românești care sunt pline de fructe. Și când am spus fructe, ne gândim la superbele pere, prune, merele, gutuile și celebrii struguri ai noștri. Știți că strugurele negru are resveratrol care pune în funcțiune activitatea creierului și curăță celula nervoasă, este formidabil”, a spus renumitul chirurg.
Pe lângă resveratrol, strugurii conțin și vitamina C, vitamina K, fibre, dar și polifenoli.
Totodată, medicul Ciurea recomandă și alte alimente precum nucile, cunoscute pentru conținutul ridicat de acizi grași Omega-3, esențiali pentru funcționarea optimă a sistemului nervos. Acesta a subliniat că o dietă echilibrată, bazată pe fructe, legume, pește și nuci, poate contribui la o minte mai clară și mai activă, prevenind astfel problemele de concentrare și pierderile de memorie.
Citește și: Dr. Vlad Ciurea dezvăluie cele trei obiceiuri zilnice care distrug creierul