Vlad Cosma, noi dovezi despre probele fabricate la DNA Ploieşti STENOGRAME

Duminică seara, au apărut noi probe despre cum puneau procurorii de la DNA Ploiești presiune chiar și pe martorii acoperiți. Vlad Cosma a  a oferit două poze pe care le-a făcut când era audiat, chiar în timpul unui proces, ca martor sub acoperire.
Romania TV
18 feb. 2018, 19:57
Vlad Cosma, noi dovezi despre probele fabricate la DNA Ploieşti STENOGRAME

Vlad Cosma a prezentat, duminică, o nouă înregistrare din sediul DNA Ploieşti. Potrivit discuţiilor, acesta ar fi fost învăţat ce să declare într-o cauză în care era citat ca martor. Fostul deputat a acuzat şi că a fost constrâns de DNA Ploieşti să dea o declaraţie neadevărată la instanţă.

În înregistrarea prezentată de Vlad Cosma la Antena 3, realizată în sediul DNA Ploieşti, ar apărea procurorii Mircea Negulescu, Lucian Onea şi Giuela Deaconu. Potrivit înregistrării, Deaconu l-ar fi instruit pe Vlad Cosma în legătură cu declaraţia de martor pe care ar fi urmat să o dea ulterior într-un dosar al DNA, spunându-i ce urma să fie întrebat şi cum trebuia să răspundă.

Vlad Cosma a fotografiat-o pe Gabriela Florea, polițist judiciar la DNA Ploiești, când îi repeta ce trebuie să declare, ca martor protejat audiat prin conferință audio-video, în timpul procesului de corupție în care figurau inculpați Sebastian Ghiță și Iulian Bădescu, fostul primar al Ploieștiului.

”Am dat o declarație într-un dosar pe care nu am mai vrut să o susțin. Pentru a mă determina să o susțin, m-a însoțit doamna Florea la audieri. Ea a stat ascusă după un monitor pentru a nu se vedea că dânsa e acolo. Pentru a se asigura că rezultatul e cel pe care îl vor, că oamenii vor fi condamnați, ei merg și în sala de judecată. Am reușit să fac aceste poze. În prima poză, sala era goală. Ea pregătea declarația și ceea ce trebuie să susțin. Așa se constrâng martorii. În a doua fotografie se vede că sala era plină cu judecători. Domnii judecători au simțit că ceva se întâmplă, e dosarul Sebastian Ghiță – Iulian Bădescu, în care era vorba despre o mită, și au dispus o achitare.”, a spus Vlad Cosma la Antena 3.

Andreea Cosma face noi dezvăluiri despre Negulescu: „Mi-a spus să îmi iau cămaşă albastră, au vrut să-mi întindă o capcană”

Vlad Cosma a dezvăluit, în exclusivitate, noi detalii despre scandalul DNA Ploiești. Fostul deputat vorbește despre dosarul tabelelor inventate și oferă întrebările pe care Inspecția Judiciară ar trebui să le pună persoanelor acuzate.

”Dacă facem referire la primul dosar, cel cu tabelele inventate, am să dau câteva exemple. Inspecția Judiciară ar trebui în primul rând să verifice unde este faxul venit din Republica Moldova, pentru că eu în film am prezentat dovada trimiterii unui fax. Faxul, probabil, în cinci zile, au putut să îl facă nevăzut. În momentul în care documentele au pe fax aveau acea dată pe margine. Domnilor de la DNA nu le-a convenit și au așteptat să vină plicul și să schimbe documentele din plic. Data când am pozat tabelele era cea de când era setat aparatul de fotografiat din fabrică. Domnul Onea mi-a cerut atunci să modific data. Inspecția Judiciară trebuie să întrebe unde e faxul, dar și stickul din acel plic”, a declarat Vlad Cosma pentru Antena 3. 

Vlad Cosma a continuă seria dezvăluirilor. Duminică seara a prezentat şi o înregistrare cu procurorul DNA Giluela Deaconu, respectiv cel de al patrulea procuror din cadrul DNA Ploiești, căreia fostul deputat i-a făcut plângere penală.

”În această înregistrare vom auzi vocile domnului Onea, a procurolului Portocală și a doamnei Giluela Deaconu. În înregistrări este vorba despre dosarul fostului primar al Ploieștului, domnul Volosevici. Dosarul care s-a pregătit împotriva dânsului era ca să nu mai candideze pentru funcția de primar al orașului Ploiești”, a declarat Vlad Cosma.

 

Redăm integral transcriptul înregistrării audio:

(VLAD COSMA AJUNGE LA SEDIUL DNA PLOIEŞTI)

poliţist DNA Gabriela Florea: Bună ziua!

Vlad Cosma: Sărut mâinile, doamnă!

poliţist DNA Gabriela Florea: Să trăiţi, doamna comisar-şef!

Vlad Cosma: Sărut mâinile ,doamna!

poliţist DNA Gabriela Florea: Să trăiţi, doamna comisar-şef!

….(neinteligibil)…

(VLAD COSMA ESTE DUS ÎN BIROUL PROCURORULUI-ŞEF DNA LUCIAN ONEA)

Vlad Cosma: Bună ziua!

poliţist DNA Gabriela Florea: Mi-a zis domnul Negulescu să-l asteptaţi. Deci, e la noi în birou, mai durează 2 minute şi vine şi mi-a zis să vă bag aici.

Vlad Cosma: Da.

poliţist DNA Gabriela Florea: Da? Se poate?

procuror-şef Lucian Onea: Da, da, da.

(VLAD COSMA DISCUTĂ CU PROCURORUL-ŞEF DNA LUCIAN ONEA ÎN BIROUL SĂU)

Vlad Cosma: Stau cu şefu’. Ce faceţi?

procuror-şef Lucian Onea: Ce dracu’ să fac…lucrez la asta cu Hidro Prahova, tre’ să fac disjungeri acuma….(neinteligibil)..

Vlad Cosma: Şi-l trimiteţi ? (ref: dacă trimite dosarul în judecată)

procuror-şef Lucian Onea: Cum?

Vlad Cosma: Il trimiteţi în judecată?

procuror-şef Lucian Onea: …(neinteligibil)…

Vlad Cosma: Păi nu ştiu, am văzut că n-aţi mai ..

procuror-şef Lucian Onea: Am mai avut percheziţiile alea informatice …da.

(ÎN BIROUL PROCURORULUI-ŞEF LUCIAN ONEA INTRĂ PROCURORUL GILUELA DEACONU)

Vlad Cosma: Săru’ mana!

procuror Giluela Deaconu: Am crezut că sunteţi în birou, că aşa mi-a zis.

Vlad Cosma: A, nu, aici m-a condus. La 12 sau 12.30? (ref: când urma audierea normală în ziua următoare)

procuror Giluela Deaconu: La 12, la 12. Am mutat.

Vlad Cosma: Şi are voie şi avocatul lui să-mi pună ?

procuror Giluela Deaconu: Da, o să vă pună tot felul de întrebări, da, dar dvs vă orientaţi în aşa fel încât…ziceţi..”nu cunosc, nu-mi mai amintesc…”

Vlad Cosma: Am înţeles.

procuror Giluela Deaconu: Nu spuneţi că nu cunoasteţi…

procuror Giluela Deaconu: Da..”la momentul ăsta nu-mi amintesc”.

Vlad Cosma: Da…bun.

procuror Giluela Deaconu: Cam asta ar fi.

Vlad Cosma: Bun! Şi ce mă întrebaţi dvs?

procuror Giluela Deaconu: Ce o să vă întreb eu? O să vă întreb dacă aţi avut vreo întâlnire…că ştiţi că ea aşa susţine…(neinteligibil)…

Vlad Cosma: Şi eu o să zic că nu.

procuror Giluela Deaconu: Cu Alexe, cu Voloşevici şi cu femeia aia Limboşeanu.

Vlad Cosma: Da, şi zic că nu-mi aduc aminte.

procuror Giluela Deaconu: Dumneavoastră spuneţi că nu, nu, nu aţi avut. Păi n-aţi.. aţi avut întâlnire cu ei vreodată?

Vlad Cosma: Nu, n-am avut. Păi asta zic.

procuror Giluela Deaconu: Nu, n-am avut niciodată o întâlnire în noiembrie. Dar în vară? În vară…

Vlad Cosma: Aţi avut vreo întâlnire?

procuror Giluela Deaconu: Aţi avut vreo întâlnire cu ăştia? Şi o să spuneţi: “cu femeia sub nicio formă, nu” …aşa … “iar cu Alexe…nu-mi amintesc”. Ok? Că dacă o să spuneţi că aţi avut, o să vă întrebe ce aţi discutat.

Vlad Cosma: Ok, ok.

procuror Giluela Deaconu: Sau puteţi să spuneţi: “nu-mi amintesc ce-am discutat, am avut o întâlnire, dar nu-mi amintesc ce am discutat.”

Vlad Cosma: Nu, nu-mi amintesc! Bun! Şi după aia mă mai întrebaţi dacă ştiu că i-a dat bani? (ref: lui Voloşevici )

procuror Giluela Deaconu: Da, da….”am auzit”..

Vlad Cosma: De unde am auzit?

procuror Giluela Deaconu: De la el sau din mediul pe care noi îl frecventăm. Aveţi grijă, să vă gândiţi bine înainte, să vedeţi nuanţa şi ziceţi ceva de genu’: “nu-mi amintesc”.

Vlad Cosma: Da.

procuror Giluela Deaconu: Nu că nu vreau să răspund pentru că martorul e obligat să răspundă, dacă nu, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, numai suspectul poate spune “nu vreau să răspund” pentru că el are dreptul ăsta.

Vlad Cosma: Deci, la aia nu m-am văzut în noiembrie, la aia din vară nu-mi aduc aminte şi ştiu că i-a dat bani din mai multe locuri.

procuror Giluela Deaconu: Da.

Vlad Cosma: Mediul politic.

procuror Giluela Deaconu: ….(neinteligibil) ..cred că o sa fie amândoi avocaţii.

Vlad Cosma: Cine?

procuror Giluela Deaconu: Placintă şi unu’ de la Bucureşti.

Vlad Cosma: Eh..

procuror Giluela Deaconu: Da, exact. N-au cum, cu ce să vă deranjeze, nu. Şi dacă sar calul, suntem noi acolo, nu le permitem. Ei asta spun, că a fost o întâlnire în luna…în luna, nu spun luna, premergătoare alegerilor din noiembrie. Cred că în noiembrie au fost alegerile sau la începutul lui decembrie 2012.

Vlad Cosma: Mda.

.Vlad Cosma: Cam obosit! Să trăiţi! Să trăţi!

(ÎN BIROUL PROCURORULUI-ŞEF LUCIAN ONEA INTRĂ PROCURORUL MIRCEA NEGULESCU)

procuror M. Negulescu: După anchete.

procuror Giluela Deaconu: După nişte anchete, mă, nişte anchete..

Vlad Cosma: V-am luat locul, mă scuzaţi (ref: scaunul lui Negulescu ).

procuror Giluela Deaconu: Plăcintă …(neinteligibil)…

Vlad Cosma: Sunteţi si dvs de faţă? (ref: ancheta de a doua zi)

procuror Giluela Deaconu: Da, amândoi. (ref: procurori G. Deaconu şi M. Negulescu)

Vlad Cosma: Am înţeles.

…(neinteligibil)…

procuror M. Negulescu: M-am purtat urât cu el. L-am făcut porc.

procuror Giluela Deaconu: L-a făcut porc.

procuror M. Negulescu: Păi dacă e porc.

procuror Giluela Deaconu: Eu am încercat să-l conving că nu l-a făcut porc, da..

…(neinteligibil)…

procuror M. Negulescu: Păi dacă semnează, mă…

…(neinteligibil)…

procuror-şef Lucian Onea: Numa’ probleme.

procuror Giluela Deaconu: Procurorul bun şi procurorul rău.

Vlad Cosma: Şi cine e bun? Dumneavoastră?

procuror Giluela Deaconu: Lasă-l, domne, că nu v-a făcut porc. Am fost eu aici prezentă. Chiar nu, nu dumneavoastră v-a zic porc. “Dar cui i-a zis? Că eu eram singur aici.”

…(răsete)…

Vlad Cosma: Vorbea la telefon.

…(răsete)…

procuror Giluela Deaconu: Auzi, nu mi-am dat seama să-i zic, “vorbea la telefon”, pe bune, uite, că ştie.

procuror Giluela Deaconu: Vorbea puţin la telefon.

….(răsete)….

….(neinteligibil)…

procuror M. Negulescu: Îl bufnea plânsul la plecare.

procuror Giluela Deaconu: Pai da…dacă l-ai luat şi la sentiment.

procuror M. Negulescu: L-am luat la sentiment…zic: ”păi, nu vezi, bă, te-a manipulat ăla, jegosu’ ăla, hoţul ăla, vagabondul ăla”….

Vlad Cosma: Eşti cam bronzat.

procuror M. Negulescu: M-am bronzat…dorm afară pe ..

procuror Giluela Deaconu: L-a dat afară nevasta şi…

Vlad Cosma: Pe balcon …dormi pe balcon.

procuror M. Negulescu: Te pup şi te iubesc ! (către procuror G. Deaconu)

procuror Giluela Deaconu: La 12 mâine.

Vlad Cosma: Da.

procuror M. Negulescu: Zice că dă acuma un comunicat domnul…pe surse…

procuror Giluela Deaconu: Cine, mă?

procuror M. Negulescu: Sebi ..cu lumea bună..

procuror M. Negulescu: Cu mine, cu toată lumea bună …că aşa, că am primit de la sor’ta nişte inimioare…

Vlad Cosma: Da, da’ n-are de unde să aibă

procuror-şef Lucian Onea: Şi apar şi inimioarele? Mamă, mamă…

procuror M. Negulescu: M-am dus la psihiatrie şi mi-a zis că am dedublare de personalitate.

…(răsete)…

procuror M. Negulescu:… de tip polimorfă, înţelegi?

 

DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Lista candidaților la alegerile prezidențiale 2024, turul 1. Cine vrea să fie președinte
Capital.ro
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Vreme extremă în România: zeci de localități fără curent, acoperișuri distruse și drumuri blocate
MediaFlux
Rusia AMENINȚĂ România și statele NATO. RACHETA HIPERSONICĂ e doar începutul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili