Vlad Cosma continuă dezvăluirile după ce a depus o plângere penală. Fostul deputat PSD a prezentat o nouă înregistrare în care apar și procurorii DNA Ploiești, Lucian Onea, procuror-șef, și Mircea Negulescu, procurorul de caz. Pe înregistrare se aude cum Mircea Negulescu îi cere lui Vlad Cosma să îl convingă pe tatăl său, Mircea Cosma, să meragă la DNA și să își recunoască faptele.
Conform lui Cosma, procurorii DNA ar fi avut 5 metode de măsluire a probelor: șantajul la constructori, plantare de probe, înțelegeri în arest, martori falși și prejudiciu inventat.
Vlad Cosma a arătat cum șefii DNA Ploiești au calculat prejudiciul pe baza unor declarații false. Fostul deputat a făcut noi dezvăluiri și despre felul în care Negulescu proceda cu cei pe care îi obliga să facă denunțuri.
Cosma vorbește despre prejudicii inventate în dosarul lui și explică că aceștia vorbeau despre sume pe care nici ei nu le credeau.
„Dă-le dracului că nu am reținut treaba, dar nici eu nu le-am crezut…”, se arată pe înregistrarea în care apare Negulescu și Onea.
Vlad Cosma declară că procurorii au forțat trei constructori să declare minciuni, amenințându-i că-i vor ține în arest. Metoda a doua era plantarea de probe false pe un stick de memorie ce s-a dovedit a fi inexistent, iar apoi au măsluit o pseudo-percheziție informatică prin încălcarea legilor și a codului de procedură penală. Altă metodă de măsluire era scoaterea martorilor din arest de către procurorul Negulescu, fără avocat de față, și instruiți cum să declare în fals lucruri și fapte inventate.
Vlad Cosma, episodul II integral (sursa: Antena 3)
Prezentăm în continuare transcriptul înregistrării:
procuror-şef DNA Lucian Onea: Îl iei pe ăla … nu domne, eu n-am făcut.. Nu recunoaşte…
procuror DNA Mircea Negulescu: Adică tăcerea lui (ref: a lui Mircea Cosma) poate fi interpretată ca o conivenţă.
procuror-şef DNA Lucian Onea: Da.
Vlad Cosma: Jimy lucrează de 7 MILIARDE şi zice că dă şpagă 35 MILIARDE.
procuror-şef DNA Lucian Onea: Nu prea îi … nu prea îl cred aşa…Sincer.
procuror-şef DNA Lucian Onea: Nu, tati, că mie nu-mi trebuie. Ştii ce-mi zicea? „Ziceţi-mi ce să scriu, ziceţi-mi ce să scriu” … Du-te, mă, în p…. mea de aici. S-a dus în p… mea în altă parte.
Vlad Cosma: Nu merge. Dumitru zice a lucrat de 70 DE MILIARDE şi că a dat şpagă 60.
procuror-şef DNA Lucian Onea: Dar nu sunteţi trimis pentru asta (n.r – trimişi în judecată) .
Vlad Cosma: Păi cum nu?
procuror-şef DNA Lucian Onea: Sunteti trimişi .. Am luat 3 lucrări
Vlad Cosma: Păi alea 3 lucrări.
procuror-şef DNA Lucian Onea: Şi alea sunt..Nu ştiu cât la sută.
Vlad Cosma: Jimy din 3 lucrări a avut o dezăpezire.
procuror-şef DNA Lucian Onea: Am calculat nu ştiu cât la sută.
Vlad Cosma: Nu poţi să lucrezi o dezăpezire de 7 miliarde şi să zici că ai dat 35.
procuror DNA Mircea Negulescu: De spălare nu scapă, oricum (ref: constructorul)
procuror-şef DNA Lucian Onea: Băi, fraţilor, deci am reţinut 10%. Dă-le dracu, că nu am reţinut sumele care le-a zis, că nici eu nu l-am crezut…Deci e clară treaba…Am reţinut 3 contracte, am calculat la fiecare procentul.
procuror DNA Mircea Negulescu: 10% .
procuror-şef DNA Lucian Onea: Şi aia a fost. Dă-o dracu, ca n-am reţinut mai mult, restul am disjuns.
Vlad Cosma: De aceea v-am spus, nu o să găsiţi niciodată pe unu’ să zică că a vorbit cu Mircea sau că i-a dat lui Mircea.
procuror-şef DNA Lucian Onea: Da.
Vlad Cosma: Urmariţi banii. Cine a pus mâna pe o hârtiuţă şi de 1 euro, ăla este coruptul, că ăla a facut-o…Unde sunt banii şi cine a luat banii?
procuror-şef DNA Lucian Onea: Da.
Vlad Cosma: Până la urmă v-a reieşit că a facut el (ref: Mircea) ceva?
procuror-şef DNA Lucian Onea: Este posibil să ai dreptate.
procuror DNA Mircea Negulescu: Sau măcar că nu ştia.
procuror-şef DNA Lucian Onea:…e posibil să ai dreptate.
Vlad Cosma: Nu face el (ref: Mircea).
procuror-şef DNA Lucian Onea: Da.
procuror DNA Mircea Negulescu: Mă, da de ce nu poată să vină…eu îţi spun şi altceva, că-mi bag p… Tu tot zici Mircea în sus, Mircea în jos. De ce nu vine Mircea bărbăteşte, aşa…
procuror-şef DNA Lucian Onea: Şi să zică, frate…
procuror DNA Mircea Negulescu: Şi să scrie, frate „e mâna lui Sebi Ghiţă”, şi să scrie şi să semneze. Să o pună pe hârtie.
Vlad Cosma: Ce legătură are cu asta (ref:cu prejudiciul inventat in dosarul Cosma)?
procuror DNA Mircea Negulescu: Vrei să vorbesc eu cu taică-tu într-o zi? Poate pe mine mă crede şi mă înţelege? Uite, vine mâine şi dacă vrei Lucian vorbesc cu el …în condiţile în care el nu-şi face, el personal…
procuror DNA Mircea Negulescu: Bă, şi eu am avut un tata, a murit, Dumnezeu să-l odihnească.
Vlad Cosma: Are 70 de ani !!! Stă pe pastile !!! Nu poţi să-l pui…(ref: să mintă în denunţuri)
procuror DNA Mircea Negulescu: Taică-tu nu este un retard şi nici nu este o persoană care nu mai are capabilitatea să facă nişte chestii, chiar dacă are 70 de ani. Mie mi se pare că dintre toţi, el stă cel mai bine (ref: la cap). Adică el ar trebui ca să…
procuror DNA Mircea Negulescu: Băi, deci asta este. Hai să-ti spun eu…Sebi Ghiţă e un jegos. El când a venit aici putea să zică „domne, Mircea Cosma şi Vlad Cosma nu are nici o treabă. Vă f… în gură! Tu nu vezi că v-a lăsat aşa? Să-ti fac dovada că Sebi Ghiţă este un jegos, care la momentul ăsta pentru că nu mai are ce să ia după voi, se pişă pe voi, mă! Asta face Sebi Ghiţă… Şi ar trebui să facă…adică nu vrea nimeni, bă. Nu-l pui într-o postură, că nu se umileşte, bă, cu nimic…Nu se umileşte cu nimic….Deci asta nu este o chestie de a te umili cu ceva, dar dacă vezi că jegosul ăla te lasă să te duci tu la puşcărie, te lasă să se ducă copilu tău la puşcărie…Că eu aş muri cu el de gât… Şi aşa nu scapă de mine.
procuror DNA Mircea Negulescu: Da` aşa, ca idee, să vezi că un jegos vrea să îţi bage copilul la puşcărie, pe baiatul tău să ţi-l bage la puşcărie. O să ai şi tu copii şi o să vezi ce o să simţi.
procuror-şef DNA Lucian Onea: Păi lasă-l să zică dă ăla (ref: Mircea să zică de Ghiţă)
Vlad Cosma: Am plecat…
procuror-şef DNA Lucian Onea: Gata. Bine. Hai că vorbim.
procuror DNA Mircea Negulescu: Vorbeşte şi tu cu taică-tu să faca o chestie. Măcar la sfârşitul sfârşitului, în al 14-lea ceas. Dacă face…aaa…să facă pasu’
procuror-şef DNA Lucian Onea: Da
procuror DNA Mircea Negulescu: Inţelegi?
Vlad Cosma: Să trăiţi, domnu Mishu (ref: Mishu, poliţist judiciar DNA)
procuror DNA Mircea Negulescu: Hai, te pup. Pa.
Vlad Cosma a depus şi o plângere penală împotriva celor doi. Potrivit unor oficiali ai Parchetului General, plângerea a fost depusă vineri şi îi vizează pe procurorii Lucian Onea, Giluela Diaconu, Alfred Savu şi Mircea Negulescu (exclus recent din magistratură).
În urma acestei plângeri, luni a fost înregistrat un dosar pe rolul Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului General.