Vlad Cosma, o nouă înregistrare: Am fost învăţat să măsluiesc Testul Poligraf

Vlad Cosma a revenit cu o nouă înregistrare despre metodele de anchetă de la DNA Ploieşti. Magistraţii instanţei supreme urmează să pronunţe luni decizia în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani închisoare.
Filip Stan
25 mart. 2018, 18:24
Vlad Cosma, o nouă înregistrare: Am fost învăţat să măsluiesc Testul Poligraf

Vlad Cosma a arătat o nouă înregistrare într-o „Ediție specială”, la A3, care arată cum se falsifică probe de procurorii de la DNA Ploiești. Astfel, Vlad Cosma spune că pentru susținerea unor declarații mincinoase, martorii falși erau testați cu aparatul poligraf de la Buzău, iar proba era prezentată în instanță. 

„Martorii falși erau testați cu testul poligraf, așa cum mi s-a întâmplat și mie. Fiind învățat de Onea și Negulescu ce trebuie să declar, i-am întrebat cum este posibil… (…) Am fost învățat să răspund cu da la întrebările formulate de Onea. Mi-am notat modelul și seria aparatului poligraf. E vechi, probabil unul dintre cele mai vechi din țară”, a spus Vlad Cosma.

Deputatul Andreea Cosma îi cere ministrului Carmen Dan să verifice funcţionalitatea poligrafului de la IPJ Buzău

„Negulescu îmi spune într-o conversație că totul este bine, că nu am de ce să îmi fac griji, deoarece rezultatul va fi cel dorit de Onea Lucian, deși declarația nu va fi reală. Deși eu spun că nu vreau să vin, Onea îmi spune locul și ora la care trebuie să fiu în Buzău. Știam deja de la Negulescu întrebările și răspunsurile. Am fost învățat cum să răspund cu „nu” la toate întrebările de control și cu „da”, la toate întrebările formulate de Onea Lucian. Este vorba de un aparat din anul 1980, care nu face o analiză computerizată. Dacă un martor spune adevărul și cerea testul poligraf, pentru a se face credibil, procurorii de la DNA Ploiești îl trimiteau la Ploiești, unde rezultatul testării iese așa cum își doresc procurorii”, a mai spus Vlad Cosma. 

După difuzarea înregistrării, Sebastian Ghiță a avut o intervenție telefonică, la Antena 3, în care a vorbit despre abuzurile făcute de procurori. 

„Este dosarul prin care, folosindu-se de Portocală, acest criminal protejat de Procurorul General, este un dosar care a dărâmat Guvernul ales legitim de cetățenii României. Cu aceste falsuri, a fost chemat și dărâmat în mod ilegal. E groaznic”, a spus Sebastian Ghiță.

Întrebat ce va face din punct de vedere legal, având în vedere aceste abuzuri, Sebastian Ghiță spune că „adevărul nu poate să stea ascuns la nesfârșit”.

„Viața mi-a făcut și multe surprize, dar nici adevărul nu poate să stea ascuns la nesfârșit. Mulți spun „într-adevăr sunt probe false la Ghiță, dar să-l extrădăm”. Să-l vedem pe Portocală cum merge în închisoare. Singura salvare vine de la judecători. Astăzi, tot mai avem speranță că judecătorii Înaltei Curți sunt suficient de echilibrați și vor găsi de cuviință să se uite la toate aceste lucruri ilegale”, a spus Sebastian Ghiță.

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat joi, pentru 26 martie, pronunţarea sentinţei în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova Mircea Cosma a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani închisoare.

Ei sunt acuzaţi de procurorii DNA că ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Judeţean.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai