Vlad Voiculescu, la un an de la primul caz Covid din România: „Vaccinarea este şansa noastră pentru oprirea pandemiei şi întoarcerea la normalitate”

Ministrul Sănătăţii a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj, la împlinirea unui an de la primul caz de Covid depistat pe teritoriul României.
George Russo
26 feb. 2021, 20:58
Vlad Voiculescu, la un an de la primul caz Covid din România:
Vlad Voiculescu

„Astăzi se împlinește un an de la primul caz de COVID-19 din România. Nu știam atunci ce va urma să se întâmple și nici cum pandemia ne va schimba viața. O provocare uriașă care ne-a afectat pe noi toți. Om cu om.

Am trecut împreună printr-un an de restricții, teamă și incertitudine. Dar și un an de solidaritate. Am învățat să ne protejăm unii pe alții, să avem grijă de cei mai vulnerabili dintre noi și să îi apreciem mai mult pe cei din linia întâi care au luptat neîncetat pentru a salva vieți.

Sprijinul impresionant pe care comunitățile l-au oferit spitalelor atunci când nu existau suficiente materiale de protecție a oferit o gură de aer salvatorilor și ne-a arătat încă odată că dacă suntem uniți, trecem mai ușor peste obstacole.

Vlad Voiculescu spune că vaccinarea este soluţia pentru a scăpa de pandemie

Mesajul meu este unul de recunoștință pentru întregul personal din sistemul medical. Oamenii care și-au riscat propria sănătate ca să aibă grijă de cei mai vulnerabili dintre noi. Sute de medici s-au oferit voluntar să îngrijească pacienții cu COVID-19, chiar înainte de a fi întrebați. Având în față o provocare enormă, au răspuns cu curaj, hotărâre și profesionalism exemplar. Ei merită cu adevărat aprecierea și sprijinul nostru!

Mulțumesc, în același timp, fiecărui cetățean, ONG sau companie care a ales calea implicării. Fiecărui om care a ales să-și rupă o bucată din timp pentru a-i ajuta pe ceilalți. Vecini, bunici, părinți, prieteni sau străini. Oameni care au ales să facă puțin mai mult, care au ales să facă bine.

Trebuie să continuăm să fim precauți zi de zi până când vom reveni la viața pe care o aveam înainte. Vom reuși acest lucru prin vaccinare. Vaccinarea este șansa noastră pentru oprirea pandemiei și întoarcerea la normalitate, iar pentru asta e nevoie de fiecare dintre noi.

Om cu om oprim pandemia.”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.

Citeşte şi: Valeriu Gheorghiţă spune când vor scăpa românii de restricţii: „Cred că atunci putem atinge pragul de imunizare colectivă”

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Călin Georgescu NU mai scapă! Procurorul general al României a confirmat tot
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Autostradă vitală pentru România. Când vor putea circula șoferii
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Cât costă o șaorma cu caracatiță în locația lui Pescobar din Londra. Suma ireală pe care a încasat-o în doar două zile de la deschidere 😱
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
J.D. Vance își explică intervenția în discuțiile aprinse dintre Trump și Zelenski
MediaFlux
”AmerExit”? SUA dorește să părăsească NATO, în contextul în care negocierile de pace din Ucraina sunt în impas
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă