Vladimir Putin şi Joe Biden, summit istoric la Geneva. Declarații și imagini cu cei doi preşedinţi de la întâlnirea de miercuri UPDATE

Joe Biden şi Vladimir Putin se întâlnesc miercuri, la Geneva, întrevederea fiind una dintre cele mai importante din sfera geopolitică de anul acesta, după cum afirmă experţii în relaţii internaţionale.
Daniel Spătaru
16 iun. 2021, 18:52
Vladimir Putin şi Joe Biden, summit istoric la Geneva. Declarații și imagini cu cei doi preşedinţi de la întâlnirea de miercuri UPDATE

UPDATE: Statele Unite şi Rusia pledează, într-o declaraţie comună adoptată după summitul de la Geneva, pentru „dialog în scopul stabilităţii strategice” şi pentru măsuri de control al armamentului şi reducere a riscurilor.

„Noi, preşedintele SUA, Joseph R. Biden, şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, notăm că Statele Unite şi Rusia au demonstrat că, inclusiv în perioade de tensiune, sunt capabile să facă progrese asupra obiectivelor comune în sensul asigurării predictibilităţii în domeniul strategic, pentru reducerea riscurilor conflictelor militare şi ameninţării unui război nuclear”, se arată în Declaraţia comună adoptată de SUA şi Rusia după summitul de la Geneva.

„Recenta prelungire a Noului Tratat START (Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic) reprezintă un exemplu în sensul angajamentului nostru pentru controlul armelor nucleare. Astăzi, reafirmăm principiul că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie să aibă loc niciodată”, arată Declaraţia SUA-Rusia, postată pe site-ul Casei Albe şi vizualizată de MEDIAFAX.

„În concordanţă cu aceste obiective, Statele Unite şi Rusia se vor implica împreună într-un dialog în scopul stabilităţii strategice în viitorul apropiat, care va fi deliberat şi solid. Prin acest dialog, încercăm să pregătim baza pentru viitoare măsuri de control al armamentului şi de reducere a riscurilor”, subliniază SUA şi Rusia.

UPDATE.  Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a declarat miercuri, după întâlnirea cu omologul său american Joe Biden, că au fost convorbiri ”constructive”, conform BBC.
Preşedintele rus a caracterizat convorbirile ca fiind ”foarte constructive” şi a declarat că nu crede că a fost nicio ”ostilitate”.

Liderul de la Kremlin a precizat că a stabilit cu preşedintele SUA, Joseph Biden, ca ambasadorii celor două ţări să fie retrimişi la post. Rusia l-a retras pentru consultări, în martie, pe ambasadorul de la Washington, Anatoly Antonov, iar ambasadorul SUA la Moscova, John Sullivan, a revenit la Washington din cauza tensiunilor bilaterale.

Rusia şi Statele Unite vor iniţia negocieri în domeniul securităţii cibernetice, a precizat Vladimir Putin. „Ambele părţi trebuie să asume anumite obligaţii în acest domeniu”, a subliniat Vladimir Putin.

„Joe Biden este un lider politic experimentat”, a adăugat Vladimir Putin, precizând că discuţiile au durat două ore. Joseph Biden „este foarte diferit de preşedintele Donald Trump”, a precizat Vladimir Putin.

Întrebat despre aderarea Ucrainei la NATO, Putin a spus: „nu cred că este ceva de discutat” cu privire la acest lucru.

Vladimir Putin a confirmat că la discuția cu Joe Biden au discutat și despre Ucraina.

Despre securitatea cibernetică: Putin a spus că subiectul a fost discutat cu președintele SUA și că securitatea cibernetică este „extraordinar de importantă” pentru ambele țări.

El a mai spus că Rusia a furnizat „informații exhaustive” către SUA cu privire la presupuse atacuri cibernetice, dar că Statele Unite nu au răspuns.

Despre Alecsei Navalnîi: Vladimir Putin a refuzat să rostească numele opozantului Alecsei Navalnîi, atunci când a fost întrebat, afirmând că „această persoană” s-a întors în Rusia pentru a fi reținut, pentru că știa că a încălcat legea

„A fost condamnat de două ori ”, a spus Vladimir Putin, adăugând că a „ignorat” legea și a încâlcat condițiile legii atunci când a plecat în străinătate, dar că s-a întors pentru a fi arestat.

UPDATE. Întâlnirea între Joe Biden și Vladimir Putin s-a încheiat, susțin surse de la Casa Albă citate de BBC, iar liderul american a plecat de la vila în care au avut loc convorbirile. Președintele rus a susținut o conferință de presă separat, la fel ca și Joe Biden.

Prima rundă a summitului preşedinţilor american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, s-a încheiat miercuri la Geneva după aproape două ore, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează agenţia TASS, citată de Reuters. După o scurtă pauză, discuţiile s-au reluat într-un format cu prezenţa mai multor membri ai delegaţiilor.

UPDATE. Primele declarații făcute de Vladimir Putin la deschiderea summit-ului de la Geneva: „Domnule preşedinte, vreau să vă mulţumesc pentru iniţiativa de a ne întâlni astăzi. Ştiu că aţi avut o călătorie lungă şi foarte mult de lucru. Totuşi, avem multe probleme acumulate în relaţiile Rusia-SUA care necesită o discuţie la nivel înalt. Sper ca întâlnirea noastră să fie productivă”, a spus liderul rus. La rândul său, Joe Biden a remarcat: „Este întotdeauna mai bine să ne întâlnim faţă în faţă”.

UPDATE ora 14.3o Prima poză cu Joe Biden şi Vladimir Putin împreună, înaintea summit-ului, în faţa vilei La Grange.

Joe Biden şi Vladimir Putin se întâlnesc la Geneva

Prima întâlnire Biden - Putin

Vladimir Putin a ajuns în jurul orei 13.30 în Elveţia, după un drum de aproximativ 90 de minute de la Soci, unde preşedintele Rusiei şi-a petrecut ultimele zile. Întâlnirea cu Joe Biden este programată să aibă loc în jurul orei 14.30, la o vilă de secol 18 de pe malul lacului Leman.

Primul la vilă a ajuns Putin (foto jos), urmat la scurt timp de Biden. Ambii au fost întâmpinaţi de preşedintele Elveţiei. „Elveţia este foarte onorată să să vă găzduiască la acest summit şi este încântată – potrivit tradiţiei bunelor oficii – să susţină dialogul şi înţelegerea reciproce„, a declarat preşedintele Guy Parmelin, flancat de Putin şi Biden pe scările Vilei La Grange, un conac din secolul al XVIII-lea, pe malul Lacului Geneva.

Joe Biden, la sosirea la vila care găzduieşte summit-ul

Vladimir Putin, la vila de la Geneva

Putin va ajunge primul la vila La Grange, iar amândoi preşedinţii vor fi întâmpinaţi de omologul elveţian înainte de a face o fotografie împreună. La întrunire vor participa patru persoane: Biden, Putin, secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Fiecare parte a avea un translator şi fotoreporterii vor putea capta imagini la început. Ulterior, fiecare delegaţie va avea cinci membri, alături de Biden şi Putin.

Citeşte şi Confruntarea momentului: Joe Biden și Vladimir Putin, față în față la Geneva. Avionul liderului rus a aterizat VIDEO LIVE

Oficialii americani au spus că se aşteaptă ca discuţiile să dureze patru spre cinci ore sau poate mai mult, dar nu este aşteptat ca liderii să mănânce împreună. Între 3.000 şi 3.500 de poliţişti şi alte forţe vor fi trimise pe domeniul de 30 de hectare din Geneva.

La finalul întrunirii, preşedinţii vor susţine, separat, conferinţe de presă.

Imagini de la sosirea lui Vladimir Putin în Elveţia:

Citeşte şi Rusia a dus bombardiere şi submarine la graniţa cu Ucraina. Manevre militare provocatoare, cu o zi înainte de întâlnirea dintre Biden şi Putin

Întâlnirea are loc în cadrul primei vizite internaţionale a lui Joe Biden ca preşedinte al SUA, în timpul căreia a reconfirmat alianţele cu liderii G7 şi partenerii NATO. La sediul NATO, Biden le-a declarat reporterilor că s-a consultat cu ceilalţi lideri mondiali înaintea întâlnirii cu Putin.

 

Vladimir Putin, la sosirea în Geneva

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în care a crescut. Declarații exclusive la Viața fără filtru
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Wizz Air, lovitură pentru concurență. A introdus rute noi către șase destinații de vacanță aflate în topul preferințelor românilor. Biletele costă mai puțin decât o masă la restaurant
Capital.ro
Călin Georgescu va fi învins. Omul care îi va lua complet fața. Va intra în turul 2 și va câștiga
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
”Un bărbat toxic nu se va schimba”. Dana Roba, mesaj tranșant pe rețelele de socializare, după despărțirea de Beniamin | FOTO
Spynews
Ea este Daria, tânăra de 19 ani care s-a stins din viață în accidentul din Craiova. Trei persoane și-au pierdut viața pe DN6: ”Am venit să luăm rămășițele” | FOTO
Evz.ro
Un fenomen rar în România: Inversiunea termică. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Pensionarii primesc bani în plus din martie 2025! Cine sunt cei 1 milion de beneficiari
Cancan.ro
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Zelenski cere un contingent militar european pentru securitatea Ucrainei în cazul unui armistițiu cu Rusia
MediaFlux
SE ANULEAZĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE? MAI a transmis DECIZIA FINALĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!