„Această informaţie nu poate fi făcută publică în totalitate. Ea se află în categoria secretului de stat”, le-a spus jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, calificând decizia ca fiind „perfect normală”.
„Pentru moment, Statul Major al forţelor armate ruse dispune de o informaţie completă” asupra tragediei, a adăugat Peskov, potrivit Agerpres.
Paisprezece marinari, între care şapte căpitani de prim rang – cel mai mare grad al ofiţerilor naviganţi -, au murit luni seară, intoxicaţi de către emisiile cauzate în incendiul de la un misterios submarin destinat, conform versiunii oficiale, studierii mediului marin şi a fundului oceanelor.
Armata nu a oferit decât puţine detalii despre accident, dar preşedintele Vladimir Putin a confirmat că este vorba de un submersibil „neobişnuit”. El a cerut ministrului apărării, Serghei Şoigu, să meargă la Severomorsk, port militar închis în partea rusă din Antarctica, pentru „a stabili cauzele acestei tragedii”, potrivit Agerpres.
Conform mass-media ruse, aparatul în chestiune ar putea fi submarinul nuclear AS-12, supranumit ‘Loşarik’, un dispozitiv secret neînarmat conceput pentru cercetare şi pentru operaţiunile speciale de mare profunzime.
Acest accident aminteşte de tragedia submarinului de propulsie nucleară Kursk, navă amiral a Florei ruse a Nordului, care s-a scufundat în timpul unor manevre în Marea Barenţ cu 118 persoane la bord la 12 august 2000, la începutul primului mandat al lui Putin.