Vladimir Putin: Cooperarea dintre Moscova şi Berlin este importantă pentru stabilitatea în Europa

Cooperarea dintre Moscova şi Berlin este importantă pentru asigurarea păcii şi a stabilităţii în Europa, a declarat marţi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul unei conferinţe comune la Soci cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, notează site-ul agenţiei Tass.
Romania TV
02 mai 2017, 15:23
Vladimir Putin: Cooperarea dintre Moscova şi Berlin este importantă pentru stabilitatea în Europa

„În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, Rusia şi Germania au parcurs un drum lung către apropiere. Obiectivul nostru comun este acela de a păstra experienţa câştigată anterior şi de a dezvolta cooperarea bilaterală în numele păcii şi stabilităţii în Europa. Colaborarea noastră are o contribuţie semnificativă la stabilizarea economiei globale şi are perspective de dezvoltare. Mai există obstacole, pe care le vom discuta în cadrul procesului de negociere propus de Germania la G20”, a precizat Putin.

Referindu-se la discuţiile cu Angela Merkel, preşedintele rus a spus că au avut loc întotdeauna într-o atmosferă deschisă. Summitul G20 din acest an va avea loc la Hamburg, în luna iulie.

Vladimir Putin a subliniat că Rusia nu interferează în viaţa politică a altor ţări şi se aşteaptă la aceeaşi abordare în privinţa acestui aspect.

„Nu ne-am implicat niciodată în viaţa politică sau în procesele politice din alte ţări. Totodată, vrem ca nimeni să nu intervină în viaţa politică a Rusiei. Din nefericire, situaţia este la polul opus. Am observat de mai mulţi ani încercările de a influenţa activităţile politice interne din Rusia. Aceste interferenţe au fost văzute prin intermediul organizaţiilor non-guvernamentale, cât şi direct”, a spus Putin în cadrul conferinţei de presă.

CITEŞTE ŞI Angela Merkel: Sancţiunile UE împotriva Rusiei pot fi ridicate abia după implementarea Acordului de la Minsk

Preşedintele Rusiei a spus că nu există dovezi care să confirme acuzaţiile privind implicarea Moscovei în alegerile din Statele Unite din 2016, care au la bază lupta politică de la Washington.

„Ofer exemplul Statelor Unite, care nu au nicio dovadă care să demonstreze implicarea. Nu sunt decât simple zvonuri folosite în lupta politică internă a Statelor Unite. Apoi acestea sunt folosite imediat pentru a face presupuneri neîntemeiate despre state europene, inclusiv despre o ţară atât de prietenoasă ca Germania. Este cel puţin ciudat”, a spus Putin.

Agenţiile americane de informaţii au susţinut că au dovezi potrivit cărora Rusia se afla în spatele spargerii conturilor de e-mail ale unor membri ai Partidului Democrat. Acţiunea ar fi avut ca scop avantajarea lui Donald Trump şi afectarea imaginii adversarei acestuia, Hillary Clinton.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
Playtech.ro
Greşeala poliţistului de la Rutieră care te scapă de amendă. Detaliul care trebuie verificat pe procesul verbal
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Dan Andronic: Comunicatul spionajului Rusiei are două posibile explicații! Cred că se tem de un dosar de spionaj la adresa lui Georgescu
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Ucraina reafirmă cooperarea cu SUA în ciuda suspendării ajutorului militar
MediaFlux
Cât mai poate rezista Ucraina în fața Rusiei fără ajutorul SUA. Marea îngrijorare a Kievului
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă