Vladimir Putin, ironizat de un analist militar român. „Nici măcar o invadare a Moldovei nu e posibilă”

Propaganda Kremlinului a lansat în ultimele luni ameninţări la adresa mai multor state membre NATO, inclusiv la adresa României şi a Marii Britanii, pe motiv că susţin Ucraina. Analistul militar Hari Bucur - Marcu este de părere că Vladimir Putin a mobilizat în luptă tot avea mai bun pe frontul ucrainean, motiv pentru care nu ar fi capabil să declanşeze operaţiuni militare în paralel.
Filip Stan
01 iul. 2022, 19:37
Vladimir Putin, ironizat de un analist militar român. „Nici măcar o invadare a Moldovei nu e posibilă”

Aliaţii lui Vladimir Putin, în frunte cu fostul preşedinte Dmitri Medvedev şi cu liderul Agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, au făcut declaraţii belicoase la adresa unor ţări membre NATO care au ales să sprijine Ucraina. Chiar dacă ruşii au ameninţat cu cele mai dure repercusiuni, analistul militar Hari Bucur – Marcu nu crede însă că poziţionarea Moscovei va depăşi stadiul ameninţărilor.

„Din punct de vedere militar, nu există riscul ca Rusia să treacă la vreo acţiune militară ofensivă de invadare a altui stat din Europa. Acum, nici măcar o invadare a Moldovei nu este posibilă. Iar în ceea ce priveşte statele membre NATO ar fi cu totul alt tip de război decât ceea ce vedem în Ucraina. Ucrainenii au avut la dispoziţie numai opt ani în care să se pregătească şi s-au pregătit în stil european, euroatlantic. Le-au lipsit însă armele occidentale, pe care au început să le primească doar de când a venit Trump. Dar vă daţi seama că pentru Rusia un război cu ţările membre NATO ar fi totuşi altceva, iar şansele ruşilor ar fi undeva la zero. Deci nu se pune problema că am putea asista la încă o Ucraina. Dacă ar fi să mai invadeze alte ţări, ruşii s-ar îndrepta eventual spre Asia Centrală, dar acum nici măcar de asta nu e cazul”, a explicat Hari Bucur – Marcu, conform Adevărul.

Citeşte şi: Putin, ameninţare ciudată pentru Occident: „Presiunea politică occidentală accelerează integrarea Rusiei cu Belarus”

Vladimir Putin, ironizat de un analist militar român. „Nici ameninţările cu folosirea armelor nucleare nu vor fi puse în practică vreodată”

Analistul consideră că România este în siguranţă în acest moment, la fel ca toate ţările NATO, cu toate că ruşii ameninţă Estul continentului.

„Ruşii nu au pe unde şi nici cu ce să atace. De pe mare cu ce să atace? Cu ce nave le-au mai rămas pe acolo şi le ascund după Insula Şerpilor să nu le lovească ucrainenii? Nu văd cum ar putea să ameninţe România sau alte ţări din flancul estic”, a afirmat Marcu (foto).

Nici ameninţările cu folosirea armelor nucleare nu vor fi puse în practică vreodată, a punctat el.

„Dacă voia, Putin putea folosi arma nucleară din prima zi şi apoi să declanşeze războiul generalizat nuclear şi să se termine cu civilizaţia umană pe Pământ. Nu a făcut-o. De ce să facem noi ca şi în povestea cu drobul de sare. Da, e adevărat că există descurajare nucleară în sensul în care nimeni nu vrea să supere o putere nucleară care ar putea apela la armamentul său nuclear, mai ales Rusia care are armele capabile să distrugă întreaga planetă fără niciun fel de problemă. Întrebarea este de ce ar face-o, pentru că automat ar fi distrusă şi Rusia”, a afirmat el.

Hari Bucur – Marcu, despre războiul din Ucraina. „Dacă nu se opreşte focul, nu se poate face niciun fel de negociere”

La aproape cinci luni deHari Bucur Marcu la declanşarea războiului din Ucraina, la ordinul lui Vladimir Putin, negocierile de pace dintre cele două părţi sunt ca şi inexistente, iar nimeni nu se gândeşte la astfel de discuţii, spune Hari Bucur Marcu.

„Fazele sunt foarte clare. Unu este oprirea focului. În momentul de faţă nu vor ruşii să oprească focul sub nicio formă pentru că nu şi-au atins obiectivele. Ei vor face asta doar dacă vor reuşi să mai ia o parte din teritoriul Ucrainei şi să zică că este al lor. Ori asta nu se poate. A doua, din punct de vedere politic, după 9 mai, asta este intenţia lor, să radă de pe faţă pământului Ucraina. Ei şi-ar dori ca ucrainenii să nu mai aibă niciun loc în lume, iar asta înseamnă distrugere în continuare. De ce s-ar opri dacă vor să-şi distrugă duşmanul? Ori, dacă nu se opreşte focul, nu se poate face niciun fel de negociere.

Tipul asta de negociere de teritorii contra pace merge în Orientul Mijlociu unde a fost practicat fără succes, nu e o normă internaţională treaba asta. În contextul actual este inacceptabil ca cineva să recunoască un acord de pace în care Ucraina ar fi nevoită să cedeze teritorii că să fie lăsată în pace”, a concluzionat expertul.

Citeşte şi: Război în Ucraina. Atac devastator cu rachete la Odesa. Prima reacţie a Kremlinului

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii, în fața unui eveniment istoric. Se întâmplă pe 31 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
În al treilea an de conflict, Ucraina și Rusia își intensifică acțiunile militare și diplomatice
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!