Biroul procurorului special Robert Mueller a acuzat 13 cetăţeni şi trei firme din Rusia luna trecută de amestec în alegerile prezidenţiale americane din 2016 pentru a-l susţine pe Donald Trump.
„Trebuie să văd mai întâi ce au făcut. Daţi-ne materiale, daţi-ne informaţii”, a spus Putin într-un interviu pentru NBC. „Nu putem să luăm măsuri dacă nu sunt încălcate legile din Rusia”, a adăugat el.
Moderatoarea NBC, Megyn Kelly, a enumerat unele dintre acuzaţiile aduse de echipa lui Mueller, inclusiv distribuirea de informaţii false pe internet.
„Cu tot respectul faţă de dumneavoastră şi cu tot respectul faţă de Congres, trebuie să aveţi oameni cu pregătire în drept, 100% aveţi”, a spus Putin. El a precizat şi că autorităţile americane ar trebui să facă o cerere oficială către procurorul general al Rusiei.
„Trebuie ca totul să treacă prin canale oficiale, nu prin presă sau prin ţipete în Congres”, a spus Putin.