Vladimir Putin a propus amnistie pentru toate persoanele care îşi repatriază capitalurile în Rusia.
‘Propun o amnistie totală pentru capitalurile care revin în Rusia’, a anunţat şeful statului rus, într-un discurs rostit la Kremlin în faţa camerelor reunite ale Parlamentului. ‘O să facem asta acum, însă o singură dată. Cei care doresc trebuie să profite’, a avertizat el.
Persoanele care îşi repatriază capitalurile în Rusia ‘vor obţine garanţii juridice solide că nu vor fi aduse în faţa diverselor instanţe, inclusiv a celor care aplică legea, că nu vor fi întrebate de unde vin şi cum au fost obţinute capitalurile, că nu vor face obiectul unor urmăriri penale sau administrative’, a mai spus şeful statului rus.
‘Înţelegem toţi că putem câştiga bani în multe moduri. Sunt convins că e necesar să întoarcem definitiv pagina offshore a istoriei noastre’, a mai spus el.
Potrivit preşedintelui Putin, pentru capitalurile ruseşti ‘cea mai bună garanţie este legislaţia naţională, chiar şi cu toate problemele sale’.
Această propunere intervine la două zile după ce Ministerul rus al Economiei a evaluat la 125 de miliarde de dolari, doar pentru anul 2014, scurgerile masive de capitaluri de la începutul crizei ucrainene şi a sancţiunilor occidentale care au urmat.
Afectată din plin de scăderea cursului petrolului, Ministerul Economiei a anunţat marţi că Rusia va intra în recesiune la începutul anului 2015.