Vladimir Putin, propus pentru acordarea Premiului Nobel pentru Pace

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost propus pentru acordarea Premiului Nobel pentru Pace de către directorul Fondului rus pentru Învăţământ, Serghei Komkov, relatează serviciul de informaţii Rusnovosti.ru, potrivit Mediafax.
Romania TV
12 sept. 2013, 16:29
Vladimir Putin, propus pentru acordarea Premiului Nobel pentru Pace

Komkov a trimis Comitetului Nobel norvegian o scrisoare în care a propus candidatura preşedintelui rus pentru acordarea Premiului Nobel pentru Pace, afirmând că Putin merită acest lucru.

„Fiind conducătorul unuia dintre cele mai importante state, Putin depune toate eforturile posibile pentru a păstra pacea şi liniştea nu numai în propria ţară”, a afirmat Komkov, adăugând că preşedintele rus „contribuie activ la soluţionarea paşnică a tuturor conflictelor de pe planetă”.

În opinia sa, Putin are autoritate şi este un lider mondial recunoscut, iar mai mulţi şefi de stat ţin cont de părerea lui.

Comitetul Nobel, contactat de agenţia rusă RIA Novosti, a refuzat să comenteze informaţiile privind propunerea candidaturii lui Putin la Premiul pentru Pace, argumentând că numele candidaţilor este ţinut secret.

Potrivit site-ului rus KM.ru, în Franţa s-a început strângerea de semnături pentru acordarea Premiului Nobel lui Putin. La Cairo, Roma şi Paris au fost lipite numeroase afişe cu imaginea lui Putin şi sloganul „Eu sunt cu Putin”, în semn de solidaritate faţă de poziţia preşedintelui rus referitor la cazul Siriei, relatează Vesti.ru. În Italia, acţiunea de promovare a acestor afişe a fost iniţiată de către organizaţia creştină „Frontul Naţional”.

Primăria Romei, care nu a autorizat această acţiune, a ordonat eliminarea afişelor, deşi timp de cinci zile nu a fost luată nici o măsută în acest sens.

Dacă preşedintele rus va fi desemnat pentru decernarea Premiului Nobel pentru Pace, acest lucru se va întâmpla cel devreme în 2014, deoarece primirea cererilor pentru 2013 s-a încheiat în februarie.

Ceremonia de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace are loc anual, la Oslo. Acest premiu este acordat pentru consolidarea păcii, cercetări ştiinţifice importante sau pentru aport în domeniul culturii. Printre laureaţii acestui premiu se numără Mihail Gorbaciov, Mohamed El Baradei, Kofi Annan, Nelson Mandela, Yasser Arafat şi Barack Obama. În 2012, Premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit Uniunii Europene.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Se transformă banii. Avertisment pentru cine preferă banii cash. Anunțul făcut de „motorul” Europei
Playtech.ro
Vreme neobişnuită până după jumătatea lunii mai. Prognoza meteo aduce veşti bune pentru...
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cea mai bună ciorbă de miel din Transilvania. Ingredientele care o fac savuroasă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Se strică vremea în București după Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Vinerea Mare sau Vinerea Seacă. Importanța acestei zile pentru creștinătate
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai