Vladimir Putin s-a enervat pe americani. Preşedintele rus a întocmit o LISTĂ NEAGRĂ cu oficiali din SUA

Kremlinul a ripostat prompt, după ce SUA şi Uniunea Europeană au anunţat sancţiuni împotriva mai multor oficiali ruşi şi ucraineni. Vladimir Putin a făcut şi el o listă de oficiali americani care vor fi interzişi în Rusia.
Romania TV
18 mart. 2014, 11:51
Vladimir Putin s-a enervat pe americani. Preşedintele rus a întocmit o LISTĂ NEAGRĂ cu oficiali din SUA

Potrivit presei internaţionale, Vladimir Putin a întocmit şi el o listă de oficiali americani – senatori, congresmeni şi alţi membri ai administraţiei Obama – care nu vor mai avea acces în Rusia.

Surse oficiale susţin că în capul listei ar fi senatorul Dick Durbin, coautor al rezoluţiei în care Rusia este criticată pentru invadarea Crimeei. „Mama mea, care este de origine lituaniană, ar fi mândră că fiul ei a ajuns pe lista lui Vladimir Putin cu duşmani americani”, a fost replica promptă a lui Durbin.

Alte nume care ar putea apărea pe „lista neagră” a lui Putin ar fi cele ale senatorilor John McCain, Robert Mendez sau Bob Corker, şefii Comisiei pentru Relaţii Externe din Senatul American, dar şi Victoria Nuland, secretar de stat pentru relaţia cu Europa.

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au convenit luni, după o întâlnire ce a durat trei ore la Bruxelles, să impună sancțiuni împotriva a 21 de oficiali din Rusia și Ucraina. Sancțiunile includ interdicția de călătorie și blocarea conturilor.

Casa Albă a anunţat luni că şapte oficiali ruşi şi patru ucraineni nu vor mai avea voie să intre în Statele Unite.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Programul Rabla 2025. Anunț important pentru toți românii, mașinile care nu mai pot fi cumpărate cu bani de la stat
Capital.ro
Cu cine va fi înlocuit Călin Georgescu? EL trebuie să îi ia locul: Electoratul face priză
Playtech.ro
SUA și Ucraina vor SEMNA marți ACORDUL privind resursele minerale, conform surselor Reuters
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Interzis pentru români la aceste mașini. Vor fi radiate
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Crin Antonescu: Rusia intervine deschis în susținerea lui Călin Georgescu, candidatul la președinția României
MediaFlux
Ilie Bolojan e pregătit! Elena Lasconi face anunțul privind prezidențialele
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă