Vladimir Putin, vizită neaşteptată în străinătate. Liderul rus va merge la Teheran, unde se va întâlni cu Erdogan

Vladimir Putin va vizita Iranul săptămâna viitoare, a declarat șeful comisiei economice a Majlis (parlamentului) iranian, Mohammadrez Pour-Ebrahimi. Kremlinul a confirmat marţi întâlnirea, prin purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov.
Daniel Spătaru
12 iul. 2022, 14:17
Vladimir Putin, vizită neaşteptată în străinătate. Liderul rus va merge la Teheran, unde se va întâlni cu Erdogan

Preşedinţii Rusiei, Turciei şi Iranului se vor reuni pe 19 iulie, la Teheran, pentru un summit privind Siria şi discuţii bilaterale, a anunţat marţi Kremlinul, potrivit AFP şi Reuters. Aceasta va fi a doua deplasare a lui Vladimir Putin în străinătate de la lansarea ofensivei sale în Ucraina, la 24 februarie.

Vizita preşedintelui Putin la Teheran pe 19 iulie „este în curs de pregătire”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Vladimir Putin şi omologii săi turc, Recep Tayyip Erdogan, şi iranian, Ebrahim Raisi, vor participa la o ‘reuniune a şefilor statelor care garantează procesul de pace’ în Siria, a declarat Peskov. „În afară de această reuniune tripartită, el va avea şi o întâlnire bilaterală cu Erdogan” în aceeaşi zi, a indicat Peskov, fără să ofere alte precizări, în timp ce negocieri care implică Turcia sunt în curs pentru a permite cerealelor ucrainene să fie exportate prin Marea Neagră.

Citeşte şi Ucraina anunţă o lovitură devastatoare. A ucis 52 de militari ruşi în bombardamentele de la Herson

Rusia, Turcia şi Iran sunt trei actori majori în conflictul care face ravagii în Siria din 2011. Ei au lansat în 2017 aşa-numitul proces Astana, care viza oficial aducerea păcii în această ţară.

Anunţul acestui summit de săptămâna viitoare intervine la o zi după un acord al ONU privind prelungirea cu şase luni a unui mecanism de ajutor transfrontalier pentru Siria, a cărui reînnoire fusese blocată iniţial de Moscova.

Reuniunea de la Teheran va avea loc în contextul în care Erdogan, care încearcă să-şi mobilizeze baza electorală înaintea scrutinului prezidenţial de anul viitor ce se anunţă unul dificil, ameninţă de mai multe săptămâni cu lansarea unei noi operaţiuni militare împotriva combatanţilor prokurzi din nordul Siriei.

Citeşte şi Vladimir Putin vrea să-i transforme pe ucraineni în ruşi. A semnat decretul care simplifică obţinerea cetăţeniei

Pe lângă Siria, întâlnirea bilaterală dintre Putin şi Erdogan ar urma să fie dominată de discuţiile asupra ofensivei ruse în Ucraina.

Turcia, care depune eforturi să întreţină bune relaţii atât cu Kievul, cât şi cu Moscova şi acţionează de pe o poziţie de mediator, şi-a propus de mai multe ori ajutorul privind exportul, prin coridoare maritime sigure, de cereale ucrainene, blocat din cauza conflictului.

Această propunere a primit doar un sprijin limitat atât din partea Rusiei, cât şi a Ucrainei.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”