Vladimir Zelenski, condiţia obligatorie pentru a semna imediat acordul de pace cu Rusia

Preşedintele ucrainean a insistat asupra unei întâlniri între el şi preşedintele rus Vladimir Putin, pe care l-a acuzat că tergiversează negocierile.
Filip Stan
28 mart. 2022, 11:15
Vladimir Zelenski, condiţia obligatorie pentru a semna imediat acordul de pace cu Rusia

Chestiunea neutralităţii Ucrainei, unul dintre punctele centrale ale negocierilor cu Rusia pentru a pune capăt războiului declanşat în urma invaziei ruse, este ”studiată în profunzime”, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu acordat duminică unor mass-media ruse independente, în care a menţionat printre altele că doreşte să coopteze şi ţările vecine, inclusiv România, într-un acord cu Rusia privind protejarea limbilor minorităţilor.

Zelenski, anunţ crucial înainte de negocierile din Turcia: „Vrem pacea fără întârziere!”
Unul dintre elementele negocierilor priveşte ”garanţiile de securitate şi neutralitate, statutul denuclearizat al Statului nostru”, a spus Zelenski în interviu, potrivit agenţiilor AFP şi EFE. ”Suntem pregătiţi să-l acceptăm. Acest punct al negocierilor (…) este în discuţie, este studiat în profunzime”, a indicat el.

”Dar nu vreau să fie încă o hârtie în stilul memorandumurilor de la Budapesta”, a ţinut Zelenski să adauge, făcând referire la acordurile prin care Ucraina s-a angajat în 1994 să renunţe la armele nucleare moştenite de la fosta URSS în schimbul unor garanţii de securitate din partea Statelor Unite, Marii Britanii şi Rusiei.

Preşedintele ucrainean a insistat şi în acest interviu asupra unei întâlniri între el şi preşedintele rus Vladimir Putin, pe care l-a acuzat că tergiversează negocierile. Kremlinul a refuzat însă orice astfel de întâlnire în lipsa unui acord la negocierile aflate în desfăşurare.

Zelenski a răbufnit: „Ce face NATO? Este condusă de Rusia? Ce aşteaptă?”
Zelenski a susţinut că Rusia trebuie mai întâi să-şi retragă trupele din Ucraina înainte ca aceasta să semneze orice document asupra neaderării la NATO şi asupra garanţiilor de securitate. ”Avem nevoie de un acord cu preşedintele Putin. Garanţii nu vor semna nimic dacă sunt trupe” ruse în Ucraina, a spus el, garanţii fiind statele din partea cărora Kievul doreşte garanţii de securitate, printre acestea fiind SUA, Marea Britanie şi Turcia.

Totuşi, a atenţionat preşedintele ucrainean, semnarea unui eventual acord cu Rusia va impune revizuirea Constituţiei Ucrainei, proces care ar putea dura circa un an, întrucât va fi nevoie de un referendum, de ratificarea înţelegerilor în parlamentul de la Kiev şi în cele ale statelor garante.

Cât despre cererea Rusiei ca Ucraina să recunoască peninsula Crimeea ca parte a Rusiei şi independenţa republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk, Zelenski a spus că această chestiune ”trebuie abordată şi soluţionată”.

El a confirmat că sunt discutate şi alte puncte aflate pe masa negocierilor, precum protejarea limbii ruse în Ucraina, menţionând că şi acestea necesită compromisuri. Potrivit lui Zelenski, un asemenea compromis ar putea fi o formulă de ”respect reciproc faţă de limbile cetăţenilor din ţările vecine”. ”Vreau să-l semnez cu toate ţările vecine. Sunt interesat de Rusia, Ungaria, Polonia, România. Avem multe minorităţi, naţionalităţi şi acest acord ar trebui să fie suficient pentru a respecta anumite limbi în ţara noastră”, a semnalat preşedintele ucrainean.

În ce priveşte ”denazificarea” şi ”demilitarizarea” Ucrainei, alte solicitări ale Rusiei, Zelenski a spus că refuză orice discuţie în aceşti termeni.

Şeful statului ucrainean a mai menţionat că nu agreează ideea Poloniei de trimitere a unui contingent de menţinere a păcii în Ucraina, întrucât efectul acestui demers ar fi un conflict îngheţat în Ucraina.

Interviul a fost acordat postului de televiziune Dojd, website-ului Meduza (ambele fiind anti-Kremlin şi au fost blocate în Rusia după declanşarea războiului în Ucraina) şi cotidianului Kommersant. Agenţia Federală pentru Supravegherea Comunicaţiilor din Rusia, Roskomnadzor, a cerut mass-media ruse să nu publice interviul cu Zelenski, avertizându-le că, în caz contrar, vor fi sancţionate.

Delegaţiile rusă şi ucraineană care negociază un posibil acord de pace după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei se vor întâlni începând de luni în Turcia, la Istanbul, pentru o nouă rundă de tratative preconizată să dureze trei zile.

Rusia cere în principal stabilirea unui statut de neutralitate pentru Ucraina, ”demilitarizarea” şi ”denazificarea” acesteia (o referire la unităţile de extremă dreaptă integrate în armata ucraineană, precum batalionul Azov), un statut oficial pentru limba rusă, recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste proruse din Donbas. Ucraina a manifestat până în prezent o disponibilitate de compromis în privinţa unui statut de neutralitate, cu garanţii de securitate solide din partea Occidentului, nu însă şi în privinţa integrităţii sale teritoriale.

Începute cu întâlniri fizice între cele două delegaţii, negocierile ruso-ucrainene s-au desfăşurat ulterior online într-un ritm aproape zilnic. Deşi după primele contacte cele două părţi manifestaseră un anumit optimism, săptămâna trecută ele au recunoscut divergenţe semnificative.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Viața bate filmul. Cum se desfășoară, de fapt, Conclavul de la Vatican 
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Elevii s-au întors la cursuri! Când începe următoarea vacanță din anul școlar 2024 - 2025
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump, avertisment final către Vladimir Putin privind Ucraina: „Încetează focul, stai la masa negocierilor și semnează un acord!”
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre