Vlăduța Lupău are doi copii mici, iar mezinul de nici jumătate de an nu se simte chiar bine. Cântăreața a fost nevoită să ajungă de urgență la spital, după ce băiețelul a început să se simtă rău, iar simptomele s-au agravat.
Medicii au pus diagnosticul de bronșiolită micuțului, o afecțiune respiratorie frecventă în rândul copiilor mici. Vlăduța Lupău urmează cu strictețe recomandările specialiștilor, pentru ca Isaia să se facă bine.
”Mă întrebați ce tratament am primit. Fiecare e obligat să consulte medicul. Degeaba vă zic ce ne-a indicat nouă medicul, că poate la voi nu funcționează. Asta în orice tip de boală. Am început aerosilii. Atât vă zic”, a spus Vlăduța Lupău pe Instagram.
Vlăduța Lupău are grijă să-și organizeze programul astfel încât să aibă timp suficient pentru copiii și soțul ei. De câte ori are ocazia, artista stă alături de cei mici și petrece timp cu ei. Soțul a filmat-o recent când se juca cu Isaia și Iair. Există și momente când cei mici nu se înțeleg extraordinar, iar Vlăduța e prinsă la mijloc.
Recent, Iair nu a vrut să-i dea frățiorului mai mic din jucăriile lui, iar Vlăduța a intervenit și s-a trezit cu jucăria în cap. Filmarea respectivă a creat multă agitație în mediul online, printre internauții care au criticat-o dur pe Vlăduța. I-au spus că o astfel de atitudine din partea lui Iair este intolerabilă și că trebuia să acționeze ferm.
”Vai… foarte gelos!”, ”Doamne ferește, așa copil!”, ”Aoleu, Vlăduța, dar cum accepți să îți dea cu jucăria în cap?”, au scris internauții pe TikTok.
După reacțiile din online, Vlăduța Lupău s-a văzut nevoită să dea replica. Artista a recunoscut că nu se aștepta niciun moment ca o joacă între copii să se transforme într-un subiect atât de discutat.