VOCEA ROMANIEI 2016: A întors toate scaunele şi i-a impresionat pe antrenori cu vocea lui specială

VOCEA ROMANIEI 2016: Cunoscut pentru publicul larg din serialul "Tanar si nelinistit", dar nu numai, Howard Dell a ajuns in Romania in urma cu cativa ani, atunci cand a aparut aceasta oportunitate de a avea o afacere aici.
Alina Costache
12 sept. 2016, 07:45
VOCEA ROMANIEI 2016: A întors toate scaunele şi i-a impresionat pe antrenori cu vocea lui specială

VOCEA ROMANIEI 2016: „Tânăr și neliniștit” a făcut istorie la ProTv, iar acum, unul dintre actorii din serial încearcă să facă istorie la „Vocea României”. Howard Dell nu are doar o voce care i-a fermecat pe toți cei patru jurați, dar și o poveste de viață demnă de un scenariu de film.

A jucat patru ani în „Tânăr și neliniștit”, dar a trebuit să se lase de actorie pentru că a făcut cancer la ficat în stadiu terminal. Medicii nu i-au mai dat șanse de supraviețuire, dar Howard Dell s-a încăpățânat să le demonstreze că viața nu s-a terminat pentru el. I s-au mai dat doar trei luni de viață și niciun leac sau tratament care ar fi putut funcționa pentru el. A vândut tot ce deținea și a făcut transplant. A trecut prin 17 operații în drumul lui spre a se însănătoși, iar duminică seară, 11 septembrie, a apărut la Pro Tv pe scena de la „Vocea României”, la vârsta de 60 de ani.

„Get Here” a fost melodia aleasă. Loredana și Tudor Chirilă s-au întors în același timp, urmați de Marius Moga. Cel care s-a lăsat mai greu convins a fost Smiley, dar și acesta a apăsat butonul. Loredana l-a recunoscut, căci Howard a fost și antrenorul ei de fitness. Deși antrenorii-vedete s-au luptat pentru el, Howard a ales-o pe Loredana Groza, vechea lui cunoștință.

„Nu-mi vine să cred. A fost antrenorul meu personal. În urmă cu doi ani m-am antrenat cu el. M-ai făcut să plâng. Sunt emoționată”, a spus Loredana.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016. LIVE ONLINE PRO TV ORA 22.50: Smiley a declarat ascultandu-l: „Am savurat tot ceea ce ai cantat”. I-a hipnotizat pe cei patru antrenori cu vocea lui speciala. A cantat „Pillow Talk” intr-o maniera originala si a intors toate scaunele. Este vorba despre Sebastian Seredinschi (foto), care l-a ales pe Smiley ca echipa.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016: Marius Moga a apasat butonul chiar dupa primele note ale acestei talentate concurente. Interpretarea plina de emotie cu care Flavia Andreea Sandu a trecut mai departe este de-a dreptul geniala si o vom revedea in aceasta competitie Vocea Romaniei.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016: Pe ritmuri speciale direct in echipa lui Chirila. Camelia Maria Crisan a trecut in etapa urmatoare cu o interpretare in forta.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016: Elena Munteanu i-a convins pe Smiley si Chirila sa intoarca scaunele cu o melodie neasteptata si a facut senzatie.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016: L-a convins pe Marius Moga sa intoarca scaunul dupa primele note. Alexandru Baroc, o interpretare plina de pasiune a melodiei „Hotline Bling”.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016: Smiley: „Am reusit fara sa zic nimic”. Energie, culoare si muzica de calitate in interpretarea Adelinei Borsan. Momentul cu care a trecut in etapa urmatoare.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016: I-a emotionat pe antrenori pana la lacrimi. Interpretarea plina de pasiune cu care Howard Dell a intors toate scaunele la Vocea Romaniei.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016. Sezonul sase Vocea Romaniei a debutat, vineri, cu o surpriza de proportii din partea antrenorilor, un moment emotionat, dar in acelasi timp plin de forta si determinare, care i-a cucerit pe romani. Vocea Romaniei le aduce telespectatorilor un spectacol plin de energie, vibratie, foarte multe surprize, distractie si o lupta nemaivazuta pentru cele mai bune voci ale acestui sezon, duminica, de la 20:30, numai la Pro TV!

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016. Competitia celor mai bune voci continua asadar cu o noua editie Vocea Romaniei, de la 20:30, la Pro TV. Auditiile pe nevazute continua astazi, de la 20:30, iar telespectatorii se vor bucura de inca o seara extraordinara plina de emotie, suspans, reactii surprinzatoare si voci memorabile.

Printre melodiile pe care le vom asculta in aceasta seara se afla Apa, interpretata in varianta reggae, That man, dar si o piesa sensibila care ii va emotiona pe antrenori, Get here. Lupta pentru cei mai buni concurenti va atinge un nou nivel in cea de-a doua editie, iar distractia va fi garantata de gazda emisiunii, Pavel Bartos!

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016. Pentru experienta totala a show-ului in care doar vocea conteaza, descarcati aplicatia Vocea Romaniei, gratuit, din App Store si Google Play si puteti avea acces la toate noutatile despre concurenti si antrenori. Daca participati la jocurile LIVE aveti posibilitatea sa obtineti titlul de Cel mai mare fan Vocea Romaniei si sa castigati locuri in marea finala.

Prima editie a sezonului sase Vocea Romaniei a bucurat milioane de telespectatori cu un spectacol memorabil din care nu au lipsit vocile senzationale, lupta apriga pentru cei mai buni concurenti, replicile spumoase ale celor patru antrenori, tensiunea, emotia, dar si distractia adusa din culise de gazda emisiunii, Pavel Bartos.

Pe intreaga durata de difuzare, 20:26 – 23:07, la nivel national, peste 1.6 milioane de telespectatori au urmarit competitia in care doar vocea conteaza, iar in minutul de maxima audienta de la 22:27, cea mai buna competitie a vocilor a reuşit sa aduca in faţa televizoarelor peste 2.1 milioane de romani.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016. Prima editie a noului sezon Vocea Romaniei a fost lider de audienta pe toate categoriile de public si a inregistrat 11.1 puncte de rating si 34.2% share pe segmentul publicului comercial, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, de doua ori mai mult decat postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 5.5 puncte de rating si 17% share.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016. Vineri seara a inceput un nou sezon din spectacolul suprem al vocilor, iar prima editie a fost magnifica. Sezonul sase a debutat in forta cu un moment impresionant pregatit pentru telespectatori de Tudor, Loredana, Smiley si Moga. Cei patru antrenori au cantat impreuna melodia It’s a kind of magic prin care au transmis foarte multa putere, dar si emotie. Pentru a reprezenta cat mai bine magia sezonului care a debutat ieri seara, momentul antrenorilor a fost sustinut de proiectii 3D, un concept revolutionar folosit in premiera in televiziunea din Romania. Primii opt concurenti au fost alesi, antrenorii au fost foarte vocali, au luptat cu toate armele pentru vocile care au facut scena sa vibreze, au facut promisiuni si au asigurat un show de neuitat.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016. Teodora Buciu a inceput furtunos seara la Vocea Romaniei. La doar 17 ani, concurenta i-a cucerit pe toti cu interpretarea impecabila a piesei Purple rain si a reusit sa intoarca toate cele patru scaune, dar si sa-i lase pe antrenori fara cuvinte. ”Cred ca toti te vrem in echipele noastre ingrozitor de mult, dar eu merg cu adevarul. Asta este. Esti o voce absolut extraordinara. Te vreau foarte mult in echipa mea.”, i-a spus Tudor, in echipa caruia Teodora a decis sa mearga.

Spectacolul a continuat cu reprezentatia Mirunei Ionescu. Cu un look deosebit si un timbru vocal plin de forta si sensibilitate, concurenta i-a impresionat pe Loredana si Tudor cu interpretarea piesei Who knew. ”Nu cred ca aici trebuie sa demonstrezi totul. Care ar mai fi rolul nostru? Important e ca tu ai combustie, ai combustibil, ai timbru. Eu am nevoie de un asemenea concurent in echipa mea”, i-a spus Tudor. La final, Miruna a decis sa mearga in echipa lui Tudor.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016. Corina Cuniuc a urcat pe scena increzatoare in calitatile ei vocale, dar si fizice. A cantat fara greseala melodia Feeling good, iar vocea ei vibranta si calda i-a determinat pe antrenori sa inceapa lupta pentru ea. Dialogurile dintre ei au fost savuroase, insa decizia concurentei s-a lasat asteptata. in cele din urma i s-a alaturat lui Marius Moga, care a spus: ”Eu privesc momentul de muzica pentru care m-am intors. ala era scopul meu la Vocea Romaniei.”.

Chiar daca era ragusita, Alina Mocanu a venit la auditiile pe nevazute, a interpretat melodia Masterpiece si a reusit sa o impresioneze pe Loredana, care a intors scaunul pentru ea, fiind incantata de alegerea facuta. ”Apreciez ca ai dus la capat cantecul, tinand cont de conditia vocala de astazi. Nu-i nicio problema, pentru ca noi avem un tratament extraordinar pentru asemenea situatii. Sunt foarte fericita ca esti in echipa mea, esti o prezenta incantatoare!”, a spus Lori.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016. Misterul nu putea lipsi din prima editie Vocea Romaniei, iar aseara a fost adus de Ionut Trif, care a cantat din spatele cortinei melodia Supergirl. Timbrul lui grav i-a impresionat pe Smiley, Lori si Moga. Cei trei au intors scaunele pentru el si au inceput lupta. ”Ionut, nu mai esti barman, esti la Vocea Romaniei!”, i-a spus Loredana, insa concurentul a ales sa se alature echipei Moga. ”Bine ai venit in echipa mea!”, i-a spus Marius si a mers pe scena pentru a-i multumi pentru alegerea facuta.

Rucsandra Iliescu a facut parte din trupa Blaxy girls, iar acum a venit la Vocea Romaniei pentru a demonstra ca are calitati vocale de exceptie, dar si pentru a se relansa in muzica. A cantat melodia Bang bang si a convins-o pe Loredana sa se intoarca pentru a o lua in echipa ei. Dar asta nu a fost tot, concurenta si-a dorit sa arate ca are un timbru vocal deosebit, asa ca a cantat si o melodie care apartine fostei sale trupe. ”Nu te-am vazut decat pe ultima nota, atat. Ai o voce extraordinara”, i-a spus Lori.

Ramona Nerra a fost plina de energie, a cantat incredibil piesa Should have been us, a reusit sa impresioneze atat cu vocea ei, cat si cu aparitia si a intors trei scaune. Smiley, Loredana si Moga au inceput imediat lupta, insa Smiley s-a ridicat de pe scaun, a mers pe scena si a apelat la toate armele: ”Ramona, uita-te la mine! Eu m-am intors primul! Am reusit sa-mi dau seama rapid cam ce zace in tine. M-am pregatit mult pentru momentul asta. Ramona, de la primele note m-am indragostit de vocea ta! Vrei sa fii… in echipa mea?”. Concurenta l-a tinut putin in suspans pe antrenor, insa decizia ei a fost DA si este prima concurenta din echipa Smiley.

Adrian Corlaciu a inchis in forta prima editie Vocea Romaniei. Concurentul a cantat melodia Born to be wild si a demonstrat ca atitudinea si muzica rock nu ii sunt deloc straine. S-a dezlantuit pe scena si i-a convins pe Tudor, Smiley si Moga sa se intoarca. ”Am rupt butonul pentru tine. Eu atat am putut sa fac. Rock-ul nu tradeaza niciodata.”, i-a spus Tudor. Adrian a ascultat toate parerile antrenorilor, iar la final a decis ca are foarte multe lucruri in comun cu Tudor si ca va merge in echipa lui.

VOCEA ROMANIEI, 11 SEPTEMBRIE 2016. Dupa prima editie a sezonului sase Vocea Romaniei situatia pe echipe se prezinta astfel: Tudor a inceput spectaculos cu trei voci, Lori si Moga au debutat in forta cu cate doua voci, iar Smiley a inceput timid, cu o voce.

Auditiile pe nevazute continua maine, de la 20:30, iar telespectatorii se vor bucura de inca o seara extraordinara plina de emotie, suspans, reactii surprinzatoare si voci memorabile. Printre melodiile pe care le vom asculta maine seara se afla Apa, interpretata in varianta reggae, That man, dar si o piesa sensibila care ii va emotiona pe antrenori, Get here. Lupta pentru cei mai buni concurenti va atinge un nou nivel in cea de-a doua editie, iar distractia va fi garantata de gazda emisiunii, Pavel Bartos!

Cele mai importante momente din timpul emisiunii pot fi vizionate pe site-ul oficial al show-ului, vocearomaniei.protv.ro sau integral pe voyo.ro.

Pentru experienta totala a show-ului in care doar vocea conteaza, descarcati aplicatia Vocea Romaniei, gratuit, din App Store si Google Play si puteti avea acces la toate noutatile despre concurenti si antrenori. Daca participati la jocurile LIVE aveti posibilitatea sa obtineti titlul de Cel mai mare fan Vocea Romaniei si sa castigati locuri in marea finala.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Concertul de colinde organizat de Prințesa Kate la Westminster Abbey, difuzat după o lună
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?