VOCEA ROMÂNIEI 2016. Fiica lui Cornel Palade a urcat pe scena de la Vocea României

VOCEA ROMÂNIEI 2016. Fiica lui Cornel palade, Ada, a urcat pe scena de la Vocea României în ultima ediţie a adiţiilor pe nevăzute. Aceasta a fost însoţită de tatăl ei care a încurajat-o în spatelel scenei.
Alina Costache
14 oct. 2016, 19:28
VOCEA ROMÂNIEI 2016. Fiica lui Cornel Palade a urcat pe scena de la Vocea României

VOCEA ROMÂNIEI 2016. Ada Palade, fiica lui Cornel Palade, a ținut să-și încerce norocul pe scena de la Vocea României 2016. Celebrul ei tată a însoțit-o și a încurajat-o din culise, alături de mama acesteia.

„Am încercat să o trimis spre alte preocupări, dar tot la scenă a ajuns. Unde era o scenă trebuia să se cațere pe scenă, dansa, făcea price să fie în centrul atenției”, a povestit Cornel Palade despre Ada. Tânăra a dorit să puncteze că încearcă să facă totul prin propriile forțe. „El este tatăl meu, dar asta nu înseamnă că el este cel care îmi deschide mie ușile”, a spus Ada, fiica lui Cornel Palada.

Ada a interpretat o piesă a lui Janis Joplin, însă nici unul dintre antrenori nu s-a întors, cei patru motivând la final faptul că piesa nu s-a potrivit prea bine cu vocea ei.

 Citeşte şi VOCEA ROMÂNIEI. Un jurnalist a întors toate cele patru scaune. În echipa cui a intrat

 

 

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Țara spectaculoasă cu care National Geographic a comparat România: „Faună sălbatică abundentă și sate pitorești fără aglomerație”
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut marele anunț despre alegerile prezidențiale. Fostul președinte cutremură toată România
Playtech.ro
Nu scăpăm de lapoviță și ninsoare în România! Cum va fi vremea în următoarele zile, conform ANM
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Frigul se menține, ploile nu contenesc. Prognoza meteo pe două săptămâni
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
O mamă și fiica ei de 13 ani au încercat să jefuiască o vilă din Caransebeș, iar finalul a fost unul tragic. Femeia a murit în încercarea de a scăpa de poliție, iar fiica ei este în stare gravă
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Ce culori de păr ar trebui să poarte femeile peste 45 de ani. Nuanțe care parcă șterg anii de pe chip
MediaFlux
Sondaj exploziv pentru prezidențiale! Turul doi, o surpriză totală conform Flashdata
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța