Vodafone a luat decizia de a elimina sute de locuri de muncă, majoritatea de la sediul central din Londra, potrivit Financial Times. Compania are circa 104.000 de angajați la nivel mondial, 9.400 numai în Marea Britanie.
Potrivit sursei citate, în luna noiembrie a anului trecut, Vodafone a anunțat că va lua măsuri de reducere a costurilor în valoare de un miliard de euro, din cauza degradării condițiilor de pe piață. Ultrrior, directorul general Vodafone, Nick Read, a demisionat, punând astfel capăt unui mandat în care cotația acțiunilor companiei de telecomunicații s-a redus la jumătate. Boardul companiei și-a exprimat nemulțumirea față de progresele realizate sub conducerea lui Read.
Citește și: Digi RCS-RDS, schimbare majoră pentru toți abonații din România în 2023
Luni, 9 ianuarie, Vodafone a căzut de comun acord să vândă operațiunile sale din Ungaria către compania locală de IT 4iG și fondul de stat Corvinus, urmând să primească 1,7 miliarde de euro în urma tranzacției.
Compania operează rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 48 de țări. În data de 31 martie 2022, compania avea peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix și 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV.
În România a înregistrat venituri din servicii de 764 de milioane de euro în anul fiscal încheiat la 31 martie 2022, baza de clienți ajungând la acel moment la 11,1 milioane.
Citește și: În cât timp vom putea scăpa de dosarul cu șină. Ministrul Digitalizarii face anunțul