Voiculescu: Băsescu a încălcat Constituţia discutând cu Niţu. Majoritatea să iniţieze suspendarea

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, consideră că ar fi firesc ca majoritatea parlamentară să iniţieze o nouă procedură de suspendare a lui Traian Băsescu, pentru că a încălcat Constituţia, influenţând Justiţia din România.
Romania TV
03 oct. 2013, 15:30
Voiculescu: Băsescu a încălcat Constituţia discutând cu Niţu. Majoritatea să iniţieze suspendarea

„Traian Băsescu a încălcat din nou, grav, Constituţia, încercând să influenţeze direct Justiţia din România. El a declarat public că a avut o discuţie telefonică cu procurorul Tiberiu Niţu pe marginea revocării lui Lucian Papici de la DNA, intervenind în favoarea acestuia: ‘(…) l-am rugat pe procurorul general să nu o facă… a avut comandamente politice, l-am rugat şi pe Cazanciuc, am vorbit alaltăieri, după CSAT’. ‘Eu l-am sunat să-i spun ‘Nu e bine, domnule procuror general!”, a arătat Voiculescu, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, „abdicând de la prevederile art.1 alin.4 din Constituţie, care consacră separaţia puterilor în stat, Traian Băsescu a încălcat legea supremă”.

„În aceste condiţii grave, în care Băsescu însuşi îşi admite intervenţiile pe lângă procurori, ar fi firesc ca majoritatea parlamentară să iniţieze o nouă procedură de suspendare a preşedintelui pentru încălcarea gravă a Constituţiei”, a subliniat Dan Voiculescu.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Cele 3 zodii care-și pot schimba viața până pe 8 martie. Vor trece prin transformări spectaculoase
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Se întâmplă sâmbătă, 1 martie. Anunț pentru toți românii
Playtech.ro
Ajutor financiar pentru pensionari în aprilie 2025. Cine sunt seniorii care vor primi 125 de lei
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trupe românești în Ucraina? Experții răspund la întrebarea esențială la care autoritățile ridică din umeri: „E un semnal că lucrurile avansează”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Provocările Ginei Chirilă după ce s-a despărțit de Bogdan Vlădău. Care sunt prioritățile fostului model: „E un cumul de greu”
Evz.ro
Plantele din casă care aduc bani și sănătate. Atrag norocul ca un magnet
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Trafic restricționat pe Bulevardul Iuliu Maniu. Circulația a fost afectată de incendiul din Militari Residence
Cancan.ro
Tabel exclusiv pentru femei | Ce greutate ar trebui să ai, în funcție de înălțimea ta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. E zi națională de doliu și tăcere: Știa să facă din nimic ceva valoros
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Ungaria solicită derogare de la sancțiunile SUA pentru proiectul nuclear Paks 2
MediaFlux
Cine i-a turnat, de fapt, pe Horațiu Potra și Călin Georgescu. Anchetatorii au mers la pont
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Doar Dumnezeu ne-a salvat!” – Cum am scăpat de un dezastru aviatic la Otopeni, dar riscurile de siguranță rămân