Voiculescu rămâne sub control judiciar pentru a nu face presiuni. Vezi MOTIVAREA judecătorilor

Tribunalul Bucureşti a respins ridicarea controlului judiciar în cazul lui Dan Voiculescu pe motiv că faptele de şantaj de care acesta este acuzat au afectat libertatea psihică a persoanelor care l-au denunţat, judecătorii apreciind că trebuie evitat ca acesta să-şi exercite influenţa asupra angajaţilor din trustul Intact.
Filip Stan
15 iul. 2014, 12:17
Voiculescu rămâne sub control judiciar pentru a nu face presiuni. Vezi MOTIVAREA judecătorilor

„Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că măsura preventivă a controlului judiciar s-a dispus în mod just şi se impune menţinerea acesteia în continuare având în vedere că faptele pentru care inculpatul este cercetat, săvârşite în calitate de persoană publică, modalitatea în care au fost comise (constrângerea şi ameninţarea cu darea în vileag a unor fapte compromiţătoare în scopul obţinerii unor beneficii patrimoniale importante) au fost de natură să afecteze libertatea psihică a persoanei şi să aducă atingere echilibrului social firesc prin afectarea mediului de afaceri ce presupune exercitarea relaţiilor comerciale cu bună credinţă, precum şi a drepturilor şi intereselor cetăţenilor de a fi informaţi în mod corect, fără exercitarea de influenţe din partea conducătorului grupului I.M., în scopul de a-i determina pe angajaţi să lanseze, să promoveze şi să susţină campanii media pentru obţinerea unor foloase necuvenite”, se arată în motivarea magistraţilor, potrivit Agerpres.

Totodată, judecătorii susţin că măsura controlului judiciar trebuie menţinută, pentru realizarea în bune condiţii a urmăririi penale, care la acest moment se află în faza de început, „prin evitarea exercitării de influenţă sau presiuni” din partea lui Dan Voiculescu, în special asupra celor care lucrează în cadrul Intact Group.

Pe 10 iulie, Tribunalul Bucureşti a respins plângerea lui Dan Voiculescu prin care acesta solicita ridicarea controlului judiciar impus de procurorii anticorupţie în dosarul în care fondatorul Partidului Conservator este acuzat de şantaj.

Decizia nu este definitivă iar Voiculescu poate face contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, în urmă cu două săptămâni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de Dan Voiculescu, acuzat de şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial.

„Dan Voiculescu a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare. Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Voiculescu suma de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia”, susţine DNA.

Procurorii mai arată că un al doilea om de afaceri, tot denunţător, deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, ameninţării şi constrângerii, aşa încât trustul controlat de inculpat a declanşat un atac mediatic susţinut la adresa firmei acestuia.

„Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării. Ca modalitate de abordare folosită de către Dan Voiculescu, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 şi Antena 3”, mai spune DNA.

În perioada în care se află sub control judiciar, Voiculescu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României, altfel decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
Playtech.ro
Scandal uriaș între Liviu Dragnea și Mihai Găinușă. Prezentatorul TV a fost concediat, politicianul nu s-a mai abţinut
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Codul galben de ger în Bucureşti şi 11 judeţe. Temperaturi extreme până marţi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Rezultate alegeri Germania: Friedrich Merz devine noul cancelar al Germaniei. CDU/CSU au câștigat scrutinul, potrivit rezultatelor provizorii
Cancan.ro
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Explozie în apropierea consulatului rus din Marsilia, fără victime sau pagube
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!