„Eu cred că sunt şanse semnificative, cred că vor urma trei trimestre consecutive de creştere economică. Inclusiv măsurile recente anunţate, în esenţă măsuri de reparaţie materială pentru bugetari şi pentru pensionari, contribuie la creşterea economică, întrucât inclinaţia marginală de consum este de aproximativ 80%, adică din 10 lei pe care îi primeşte cetăţeanul român cam 8 se duc în consum, iar consumul populaţiei reprezintă aproximativ 70% din formarea PIB”, a spus Voinea.
El a apreciat că sunt premise pentru menţinerea ţintei de 1,5% de creştere economică în acest an.
Economia a scăzut cu 0,1% în primul trimestru faţă de octombrie-decembrie şi a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare, conform datelor anunţate, marţi, de către Institutul naţional de Statistică (INS). Evoluţia a fost anticipată de analişti, care estimau însă o contracţie puţin mai mare, de 0,2-0,3%.
România reintră astfel în recesiune tehnică, situaţie în care s-a regăsit pentru doi ani şi jumătate, în perioada 2008-2011.
Estimările analiştilor plasează creşterea economică din acest an în jur de 1%, sub nivelul prognozat de FMI, de 1,5%