Voinescu (PDL): E ridicol ca opoziţia să ceară să fim mai stricţi cu prezenţa

PDL consideră că este "de-a dreptul ridicol" că opoziţia, care "nu vine la serviciu" în Parlament, cere puterii să fie mai strictă cu prezenţa în forul legislativ, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, informează Mediafax.
Romania TV
01 mart. 2012, 15:42
Voinescu (PDL): E ridicol ca opoziţia să ceară să fim mai stricţi cu prezenţa

„Ei (cei de la opoziţie – n.r.), nevenind la serviciu, ne cer nouă să fim mai stricţi cu prezenţa. Suntem gata să introducem reguli mai stricte de prezenţă, dar pentru acest lucru ei trebuie să vină la serviciu. E de-a dreptul ridicol”, a afirmat Sever Voinescu.

El a spus că, dacă opoziţia vrea un Parlament în care regulile de prezenţă să fie mai accentuate, reprezentanţii săi sunt invitaţi să vină la serviciu să facă această propunere, care va fi adoptată.

Potrivit lui Voinescu, în şedinţele de vot final la care opoziţia a lipsit au fost adoptate multe legi iniţiate de colegi de la PSD, arătând că săptămâna trecută a trecut chiar o lege semnată de Victor Ponta. „Nu mai crede nimeni că puterea pune pumnul în gură opoziţiei”, a mai spus Voinescu.

PSD cere modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor pentru introducerea unor prevederi mai stricte privind prezenţa parlamentarilor la lucrările Camerei şi asigurarea cvorumului pentru şedinţele în plen, se arată într-un comunicat al deputatului PSD Valeriu Zgonea.

Valeriu Zgonea susţine că este nevoie de introducerea unor prevederi mai clare privind prezenţa la lucrări pentru că mulţi dintre parlamentarii PDL vin la Parlament, semnează foaia de prezenţe, după care pleacă şi nu mai participă la şedinţa Camerei.

„Dacă nu eşti prezent în sală la deschiderea şedinţei, iar în sală nu sunt 50% plus unu din numărul deputaţilor, atunci şedinţa se amână automat. Semnăturile de pe foaia de prezenţă nu trebuie să poată fi folosite la stabilirea cvorumului pentru şedinţele din plenul Camerei”, explică Zgonea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Valeriu Zgonea o acuză pe Roberta Anastase că de trei ani se opune introducerii unor astfel de prevederi în Regulamentul Camerei.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că indemnizaţiile de şedinţă ale parlamentarilor opoziţiei care nu au participat la aceste reuniuni vor fi tăiate, decizia fiind luată marţi în Biroul Permanent al Camerei.

Anastase a precizat că indemnizaţiile parlamentarilor opoziţiei vor fi tăiate chiar dacă aceştia au semnat condica de prezenţă, dar nu au participat la şedinţa de plen în care s-a votat.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc ajutor divin în următoarele 7 zile. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Rețetele secrete, doar pentru Ceaușescu. Prăjitura preferată a dictatorului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede