O filmare postată pe rețeaua Tik Tok i-a adus sfârșitul carierei unei tinere de 20 de ani din Prahova în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Tânara s-a filmat în uniforma ISU în timp ce persifla serviciul de urgență şi românii care sună la numărul de urgenţă 112.
Într-o filmare postată pe Tik Tok tânara care activa ca voluntar la ISU a imaginat un dialog cu un operator de la serviciul 112 în care ironiza activitatea departamentului. Filmarea a ajuns şi la conducerea ISU Prahova care a decis să rezilieze contractul de voluntariat al tinerei la Detașamentul Vălenii de Munte.
Citeşte şi: Starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile. Guvernul interimar nu poate adopta restricţii în plus
Fata era voluntar din anul 2019.
„Domnișoara din videoclipul postat pe o rețea de socializare este voluntar ISU Prahova din anul 2019, desfășurând activitatea în cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte. Până acum, nu a avut niciodată abateri de natura profesională. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Prahova nu admite şi nu încurajează astfel de comportamente, de care ne dezicem complet. Instituţia noastră pune accent pe moralitate, disciplină şi respect faţă de oameni. Tododată, menționăm că la nivelul instituției s-a luat decizia de reziliere a contactului de voluntariat”, a transmis Biroul de Presă al ISU Prahova.
Citeşte şi: O profesoară din Câmpulung a murit în prima zi de şcoală