„Eu am vorbit cu domnul Ponta şi i-am spus «Domnule prim-ministru, eu vreau să fiu manager privat în Guvern. Adică, dacă eu aduc bani, să-mi daţi voie ca din banii aceştia să dau o parte oamenilor care i-au produs»”, a declarat Vosganian într-o conferinţă.
Ministrul a adăugat că nu poate trăi doar din salariul de politician, inclusiv din cauza cerinţelor Agenţiei Naţionale de Integritate şi a pretenţiilor pe care opinia publică le are de la politicieni.
„Sunt în politică de 23 de ani. Nu am făcut numai politică, nu aş fi putut trăi numai din salariul de politician. Este din ce în ce mai greu, pe legislaţia românească şi agenţiile de integritate şi toate rigorile opiniei publice, să mai trăieşti şi din altceva decât din politică, pentru că intri în tot felul de incompatibilităţi, ceea ce pe viitor va trebui să ne gândim”, a mai spus Vosganian.