Votul deputaţilor britanici asupra acordului Brexit va avea loc pe 15 ianuarie

Deputaţii britanici se vor pronunţa pe 15 ianuarie asupra acordului de Brexit negociat între Londra şi Uniunea Europeană, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Downing Street, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Romania TV
08 ian. 2019, 14:07
Votul deputaţilor britanici asupra acordului Brexit va avea loc pe 15 ianuarie

Dezbaterile privind acest text vor fi reluate miercuri şi joi în Camera Comunelor şi ar putea să se prelungească până vineri. Adoptarea acordului este însă sub semnul întrebării, atâta timp cât conţinutul acestuia îi nemulţumeşte atât pe susţinătorii Brexitului, cât şi pe eurofili.

Theresa May şi-a anunţat din nou cabinetul că nu intenţionează să întârzie Brexitul prelungind notificarea în baza articolului 50 al Tratatului UE, a mai precizat purtătorul de cuvânt, adăugând că ideea este posibil să fi fost discutată de oficiali UE, dar nu şi de oficiali britanici.

” (…) Dezbaterea va începe mâine… Prim-ministrul a declarat că va încheia dezbaterea marţea viitoare, 15 ianuarie, când va avea loc votul”, a declarat reporterilor purtătorul ei de cuvânt.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Vești bune pentru toți românii care au bani în depozite bancare. Se schimbă felul în care țineți banii în bancă în 2025. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum se alege corect vinul. Masa de Paște devine o capodoperă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă triplată pentru șoferi. Se achită de la 1 Mai obligatoriu. Cine va plăti de trei ori mai mult
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Sâmbăta Mare: Ce trebuie să faci înainte de Înviere?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul