VOUCHERE DE 250 DE LEI. Gata! Anunţul OFICIAL de la Guvern care-i va bucura pe pensionarii cu venituri mici

Suma de 250 de lei se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie, prin programul "Sprijin pentru România" iar cardurile sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.
Filip Stan
27 iul. 2022, 16:20
VOUCHERE DE 250 DE LEI. Gata! Anunţul OFICIAL de la Guvern care-i va bucura pe pensionarii cu venituri mici

VOUCHERE DE 250 DE LEI. Toate cele 2,5 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde au fost emise, iar până la sfârşitul acestei săptămâni Poşta Română va finaliza procesul de distribuire, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, Romania TV.

Suma de 250 de lei se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie, prin programul „Sprijin pentru România” iar cardurile sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

„Este un moment de referinţă pentru acest program. Printr-o mobilizare exemplară din partea tuturor părţilor implicate, reuşim să trecem peste cea mai grea parte a acestui proces, mai exact emiterea şi distribuirea celor 2,5 milioane de carduri. Sunt bucuros că am depăşit toate dificultăţile, pentru a operaţionaliza această măsură prin care acordăm 1.000 de lei în patru tranşe pentru alimente şi mese calde. Cel mai important aspect este următorul: toţi beneficarii eligibili vor primi cardurile, personal mă asigur că se efectuează toate verificările în acest sens. În final, salut buna colaborare cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Poşta Română şi emitenţii de carduri, fiecare având un rol vital pentru sprijinirea românilor aflaţi în nevoie”, a transmis ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

VOUCHERE DE 250 DE LEI. Conform estimărilor ministerului de resort, până la data de 31 iulie, Poşta Română va distribui toate cardurile şi singura excepţie care poate surveni este în cazul persoanelor care nu sunt găsite la domiciliu sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor operatorului poştal, „însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin”.

EXCLUSIV | Marius Budăi, gata să renegocieze cu Bruxellesul pensiile din PNRR: „Premierul Nicolae Ciucă e alături de mine” / Ce se întâmplă cu pachetele „anti-sărăcie”
„Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficarilor eligibili, menţionăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Cât despre informaţiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poştei Române”, se arată în comunicatul MIPE.

Potrivit sursei citate, categoriile de persoane care primesc voucherele sociale sunt următoarele: pensionarii din sistemul public de pensii ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

VOUCHERE DE VACANŢĂ 2022. Lista completă a hotelurilor şi pensiunilor care acceptă tichete de vacanţă
VOUCHERE DE 250 DE LEI. Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se plantează, de fapt, trandafirii fără rădăcini. Sfaturi de la cei mai buni grădinari
Capital.ro
TAXĂ obligatorie în România. Se achită lunar, încă de la naștere. Amendă 400 lei pentru cine NU plătește
Playtech.ro
Ce să plantezi lângă ardeiul gras ca să obții o recoltă dublă. Trucul simplu pe care îl aplică adesea grădinarii cu experiență
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
ANAF, acuzată că încalcă legea. Decizia care îi lovește în mod direct pe români
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi tristă pentru Elena Udrea. Dezvăluirea serii despre fostul ministru al Turismului: Au început să-i dea lacrimile...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Întârziere de două zile pentru ajutorul oferit pensionarilor de Paște. Cine nu primește cei 400 de lei la timp
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj