Vouchere de vacanţă 2023. Veste proastă pentru milioane de bugetari de la Ministerul Finanţelor

Valoarea tichetelor de vacanță nu a crescut în 2023. În schimb, sunt prevăzute amenzi colosale pentru românii care își vând voucherele.
Filip Stan
15 ian. 2023, 19:11
Vouchere de vacanţă 2023. Veste proastă pentru milioane de bugetari de la Ministerul Finanţelor
Vouchere de vacanţă 2023

Vouchere de vacanţă 2023. Valoarea tichetelor de vacanță pentru 2023 a fost anunțată de Ministerul Finanțelor. Potrivit documentului, angajații din instituțiile de stat vor primi aceste tichete de vacanță.  Astfel, valoarea acestor vouchere de vacanță este de 1.450 de lei, fiind neschimbată față de anii trecuți. Potrivit legii, „instituţiile publice (…) indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, a transmis joi, 12 ianuarie, Ministerul Finanțelor.

Vouchere de vacanţă de 3000 de lei în 2023. Cine sunt angajaţii care au negociat concedii pe banii statului

Aceste vouchere de vacanță sunt valabile un an de la data emiterii și, potrivit legii, fiecare voucher trebuie să aibă înscris emitentul şi datele sale de identificare, valoarea nominală a tichetului de vacantă, angajatorul şi datele sale de identificare, numele, prenumele şi codul numeric personal ale angajatului care este în drept să utilizeze tichetul de vacanţă, spaţiul destinat înscrierii perioadei în care a fost utilizat şi aplicării ştampilei unităţii afiliate, interdicţia unităţii afiliate de a plăti diferenţa în bani dintre valoarea tichetului de vacanţă şi valoarea pachetului de servicii către utilizatorii tichetelor de vacanţă. De asemenea, pentru a fi valabil, tichetul mai trebuie să aibă înscrisă perioada de valabilitate a utilizării tichetului de vacanţă. Emitenţii tichetelor de vacanţă au obligaţia de a asigura circulaţia tichetelor de vacanţă în condiţii de siguranţă.

Sancțiuni de până la 10.000 de lei

Mai trebuie menționat că tichetele nu sunt transmisibile și pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Comercializarea lor este sancționată cu amenzi de până la 10.000 de lei. „(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei acceptarea de către unitatea afiliată spre comercializare a tichetelor de vacanţă de către alte persoane decât titularul tichetului de vacanţă. (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei şi retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenţei de turism acceptarea de către unităţile afiliate de tichete de vacanţă pentru achiziţionarea de servicii care nu îndeplinesc condiţiile pachetului minim de servicii prevăzut la art. 1 alin. (7).  (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei fapta unităţii afiliate de a da rest în bani la tichetul de vacanţă”, se mai arată în document.

Vouchere vacanță 2023: se pot folosi pentru taberele şcolare

Anul trecut, profesorii și angajații din învățământul de stat au primit vouchere de vacanță de 1.450 de lei. Impozitarea cu 145 de lei s-a făcut în luna acordării. Instituţiile publice acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. ca şi în anii trecuţi, acestea pot fi folosite şi pentru taberele şcolare.

În limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte, când acordă voucherele de vacanţă, Decizia se ia de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz, potrivit edupedu.ro.

Vouchere sociale 2023. Schimbare radicală, creşte pragul de venit, câţi români vor mai primi pe card 250 de lei din două în două luni

Sumele reprezentând voucherele de vacanță sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate. Adică 145 de lei, vor fi reținuți de angajator în luna în care aceste vouchere de vacanţă vor fi plătie.

Voucherele de vacanță au o perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic

Pentru cei care în cursul anului 2022 au desfășurat activitatea la mai mulți angajatori, se acordă o singură indemnizație de vacanță. Voucherele, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, se acordă acolo unde beneficiarul în cauză își are funcția de bază.

Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile şi nu pot fi vândute. Pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate. Vânzarea voucherelor este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei.

Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei. Beneficiarii care nu doresc să primească vouchere de vacanță depun o solicitare scrisă la unitatea/instituția angajatoare.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte