Vouchere de vacanţă. Ministrul Turismului anunţă buget uriaş pentru tichetele de vacanţă

Daniel Cadariu a precizat că ministerul a participat şi va mai participa cu stand sub pavilion naţional la mai multe târguri de turism.
Filip Stan
10 nov. 2022, 13:37
Vouchere de vacanţă. Ministrul Turismului anunţă buget uriaş pentru tichetele de vacanţă

Vouchere de vacanţă. Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, admite că, în ultimele trei decenii „autorităţile, prin ministerul de resort, nu şi-au îndeplinit încă, din păcate, menirea de a ajunge să poată promova, la modul unitar, destinaţia turistică România”. El a anunţat, la deschiderea Târgului de Turism de la Bucureşti, că sunt în pregătire noi măsuri de sprijin pentru acest sector, dând exemplul unor granturi pentru investiţii în staţiunile balneare, dar şi exemplul unui sprijin financiar ce va fi acordat agenţiilor care aduc turişti străini în ţară.

PROGNOZA METEO. Un val de aer polar loveşte România. Se anunţă lapoviţă şi ninsori
„Dacă e să fim cinstiţi cu adevărat, în cei 30 de ani de la Revoluţie, din păcate autorităţile, prin ministerul de resort, nu şi-au îndeplinit încă, din păcate, menirea de a ajunge să poată promova, la modul unitar, destinaţia turistică România. E şi motivul pentru care, în ultimele 11 luni, am lucrat intens la aşa ceva, împreună cu reprezentanţii industriei”, a afirmat ministrul Daniel Cadariu joi, la deschiderea Târgului de Turism al României.

Acesta a precizat că ministerul a participat şi va mai participa cu stand sub pavilion naţional la mai multe târguri de turism, dând exemplul târgului de la Londra, desfăşurat săptămâna aceasta, unde standul României a găzduit peste 32 de entităţi – autorităţi locale, asociaţii patronale şi profesionale – care au prezentat destinaţii turistice din România.

„Suntem deja pregătiţi cu o schemă de minimis solicitată de industrie, care să le permită operatorilor să participe în standurile ministerului, la târgurile viitoare de turism, şi în mod individual, pentru că până acum acest lucru s-a putut face doar prin intermediul asociaţiilor”, a mai afirmat ministrul.

Vouchere de vacanţă de 350 de milioane de euro

Daniel Cadariu a amintit măsurile luate în sprijinul turismului de la preluarea mandatului: emiterea de vouchere de vacanţă pentru angajaţii din sectorul bugetar, care au un buget anual de aproximativ 350 de milioane de euro; alocarea de sume „consistente”, de sute de milioane de euro, către sectorul turistic prin diverse măsuri guvernamentale; adoptarea de acte normative în sprijinul industriei; adoptarea de legislaţie privind Organizaţii de Management a Destinaţiilor, a căror înfiinţare a fost asumată prin PNRR, precum şi programul HoReCa 2.

Vouchere de 1000 de lei. Românii primesc banii pe card pentru facturile din lunile ianuarie-aprilie 2023

„Suntem în proces final de a pune în aplicare încă două programe de susţinere a turismului. Avem pregătit Memorandumul – îl vom înainta în şedinţa de Guvern în săptămânile următoare –  cu privire la acel program de stimulare a incomingului cu acel bonus de 40 de euro pentru agenţiile de turism care aduc turişti străini în România pentru minimum patru nopţi şi, de asemenea, mai avem pregătit şi acel program de susţinere a operatorilor privaţi din staţiunile balneare, cu acele granturi de până la 200.000 de euro reprezentând maxim 50% din valoarea investiţiei”, a precizat ministrul Daniel Cadariu.

Acesta a precizat că, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, numărul de turişti a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 16% faţă de perioada similară a anului trecut, creşterea fiind de 90% în privinţa turiştilor străini.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti. Este decizia care aruncă alegerile în aer. ”Nu prea se mai pot organiza”
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
Playtech.ro
Singurul cuvânt care apare pe mormântul Papei Francisc. Ce înseamnă și de ce l-a ales
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Primul oraș din România cu autobuze fără șofer
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Vești proaste! Pensiile vor fi livrate mai târziu în luna mai
Cancan.ro
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Dezvăluiri: Judecătorul care a suspendat anularea alegerilor, presat să urgenteze decizia. Cum a răspuns magistratul ploieștean
MediaFlux
Român reținut în Rusia pentru spionaj. Ce ar fi făcut tânărul de 23 de ani pentru Ucraina | VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul