De exemplu, unul dintre cele mai comune mituri ar fi că ai tendința de a-ți atinge nasul atunci când minți. Totuși, poți la fel de bine să faci asta pentru că ești răcit sau pentru că ai un disconfort fizic, cum ar fi o banală mâncărime sau o reacție alergică.
Ei bine, oamenii de știință americani susțin că au descoperit o metodă reală prin care pot stabili dacă cineva spune sau nu adevărul. Aceasta e bazată pe o analiză în profunzime a modului de manifestare al persoanelor care au mințit în timpul proceselor de judecată. Bineînțeles, totul a fost realizat cu ajutorul unui program pe computer cât se poate de performant, iar în studiu au fost implicate nu mai puțin de 130 de înregistrări din procese diferite.
Află tot ce trebuie să știi despre această metodă revoluționară de depistare a mincinoșilor!