Vreme de palton și căciulă la mijlocul primăverii. Temperaturile se prăbușesc în România

Cum va fi vremea săptămâna viitoare în România? Atât în țară, cât și în București, temperaturile coboară și se face frig.
Irina Dumitrescu
04 apr. 2025, 14:43
Vreme de palton și căciulă la mijlocul primăverii. Temperaturile se prăbușesc în România

Vremea în România

Cerul va fi mai mult noros în jumătatea sudică a țării. Vor fi ploi, ce vor avea și caracter de aversă, local în Dobrogea, pe arii mai restrânse în Muntenia și izolat în Oltenia. Pe crestele montane vor fi precipitații mixte. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a nopții în regiunile nordice, unde izolat vor fi ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat.

Minimele se vor situa în general în jurul celor specifice datei și vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 2 și 9 grade, cu cele mai mici valori în depresiunile din estul Transilvaniei spre -2 grade. Pe alocuri se va forma ceață.

București

Cerul va avea înnorări și vor fi condiții de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul celei specifice datei și va fi de 7…8 grade.

Vezi și EXCLUSIV 3 zile de iarnă în toată regula în România. Florinela Georgescu, șefa ANM: „Țara noastră va fi traversată de un front atmosferic rece”

Sâmbătă

În țară

În vestul, nordul și centrul țării valorile termice vor scădea față de intervalul anterior, mai ales cele nocturne, în timp ce în restul teritoriului vremea va fi caldă. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 8 grade. Cerul va avea înnorări și vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi sub formă de ploaie, mai ales averse, iar după-amiaza vor fi însoțite și de descărcări electrice, vijelii și izolat grindină, cu o probabilitate mai mare în jumătatea de nord a țării.

Noaptea, treptat ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare în vestul Moldovei, sudul și estul Transilvaniei, precum și în nordul Munteniei, unde se va depune strat de zăpadă în medie de 5…10 cm. La munte, pe parcursul zilei va ploua, iar din orele serii va ninge, la început în Carpații Orientali și Occidentali, apoi și în Carpații Meridionali (strat de zăpadă în general de 10…15 cm).

Cantitățile de apă vor fi pe arii restrânse de 10…15 l/mp și izolat de peste 20…25 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 40…50 km/h, iar după-amiaza și în prima parte a nopții în Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania, Moldova, nord-estul Munteniei, precum și la munte vor fi perioade în care rafalele vor fi de 50…70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 75…85 km/h și temporar va fi viscol. Spre dimineață, în vest, centru și nord se va forma brumă și îngheț la sol.

București

Vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil la începutul intervalului, apoi va prezenta înnorări și îndeosebi noaptea vor fi averse. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului (40…45 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.

Duminică

În țară

Vremea se va răci accentuat și va deveni deosebit de rece pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 11 grade, iar cele minime -preponderent negative – vor fi cuprinse în general între -6 și 0 grade. Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a țării și vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie mai ales în Dobrogea, sudul și estul Munteniei și sud-estul Moldovei și îndeosebi ninsori în rest, unde se va depune strat de zăpadă în medie de 5…10 cm. Cantitățile de precipitații vor fi de 10…15 l/mp și izolat de peste 20…25 l/mp,
cu o probabilitate mai ridicată în centrul și sudul teritoriului.

La munte va ninge și va fi viscol. Vântul va avea intensificări ziua în majoritatea regiunilor și noaptea mai ales în zona montană și în est, cu rafale în general de 50…65 km/h, iar la munte de peste 80…90 km/h. Îndeosebi noaptea local va fi brumă și îngheț la sol.

București

Valorile termice vor scădea semnificativ, astfel că vremea va deveni deosebit de rece pentru prima decadă a lunii aprilie; temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă în jurul a 1 grad. Cerul va fi mai mult noros și va ploua pe parcursul zilei, iar noaptea vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla în general moderat.

Luni

În țară

Vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă din an, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -7 și 2 grade. Cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații sub formă de ninsoare în zona montană și mixte în regiunile sudice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul zilei în zonele vestice, estice și la munte. Spre dimineață, pe suprafețe mici se va produce brumă.

București

Vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă din an. Cerul va fi mai mult noros și temporar vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Marți

În țară

Valorile termice se vor situa în continuare sub cele specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi precipitații mixte pe parcursul zilei în sudul teritoriului, iar din orele serii vor predomina lapovița și ninsoarea în jumătatea de nord și izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sud-vest, centru, est și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 12 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -7 și 2 grade. Noaptea și dimineața, local va fi brumă și ingheț la sol.

București

Valorile termice se vor situa în continuare sub cele specifice datei. Cerul va avea înnorări și temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de -2…0 grade.

Citește și Prognoza meteo ANM pentru perioada 7 aprilie – 5 mai 2025. Cum va fi vremea de Paști și 1 mai

Miercuri, joi și vineri

În țară

Valorile termice se vor menține sub cele specifice perioadei. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în majoritatea zonelor.

București

Valorile termice se vor menține sub cele specifice perioadei. Trecător vor fi condiții de precipitații.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Băsescu, trădat de cine nu se aștepta. Toată lumea aștepta asta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte