Valul de căldură extremă va lovi întreaga Europă în această săptămână. Cele mai afectate vor fi țările din zona centrală și vestică, potrivit meteorologilor.
De astazi temperaturile vor fi foarte ridicate in Franța, Marea Britanie, Belgia, Olanda și Luxemburg. Vor fi maxime de 40 de grade Celsius. Potrivit specialiştilor de la Severe Weather, temperaturile sunt cu 16 – 20 de grade mai ridicate decât normalul perioadei. Meteoroglogii au emis deja cod portocaliu de canicula in Franta si in Spania, in timp ce in Grecia, Ministerul Afacerilor Externe atenţionează românii care vor să călătorească acolo exista riscul ridicat de incendii de padure, gradul 4 din 5, pe fondul vantului si al temeperaturilor ridicate.
Dacă în mai multe ţări sunt temperaturi crescute, în altele furtunile au făcut ravagii, precum în Germania sau Serbia.