Vreme în general frumoasă, însă ploile cu tunete şi fulgere nu lipsesc PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Sâmbătă se anunţă o vreme în general frumoasă şi apropiată de normalul termic al perioadei. Ploile cu tunete şi fulgere nu lipsesc, însă, din tabloul meteorologic al zilei, iar acestea îşi fac apariţia prin nordul ţării şi în zona de munte.
Romania TV
12 iul. 2013, 20:20
Vreme în general frumoasă, însă ploile cu tunete şi fulgere nu lipsesc PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

În celelalte zone, soarele domină cerul, iar astfel de fenomene se vor semnala doar izolat, cel mai probabil în sud-est. Vântul se agită pe la munte, iar amiaza vine cu temperaturi de la 21 de grade în Maramureş până la 32 de grade în Lunca Dunării.

Bucureştenii se pot bucura sâmbătă de o vreme frumoasă şi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul adie uşor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, aşa că vă puteţi rezervă un loc la piscină sau să alegeţi o plimbare în aer liber.

Duminică, norii preferă jumătatea de nord a ţării unde vor lasă ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice, local în Maramureş şi zona montană şi pe arii mai restrânse în Transilvania, Moldova şi Crişana. În celalalte zone, soarele ţine agenda zilei, iar ploile sunt răzleţe. Vântul are unele răbufniri nervoase pe la munte, iar valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru a două decadă a lunii iulie în nordul şi centrul teritoriului, în timp ce în rest acestea se menţin apropiate de normalul perioadei. Astfel, maximele termice vor pleca de la numai 19…20 de grade în Maramureş şi ajung la valori mai generoase în Lunca Dunării, de 30…31 de grade.

Bucureştenii se vor bucura şi duminică de o vreme frumoasă şi însorită, cu vânt liniştit şi 29…30 de grade în termometrele la amiază; cât ar trebui de altfel să fie în acesta perioada din an.

Luni, vremea se menţine uşor instabilă şi răcoroasă în jumătatea nordică a ţării unde, local, vor fi înnorări, averse şi descărcări electrice. În timpul nopţii, astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile sudice. Vântul se agită în timpul ploilor, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse de la 20 de grade în Maramues până la 31 de grade în sud-vest.

Săptămâna începe cu soare în Capitală, unde abia noaptea se înmulţesc norii şi cresc şansele de ploaie. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade.

Marţi, temperaturile scad şi în celalte zone ale ţării, mercurul în termometre nu va mai depăşi 29 de grade, valori ce se vor înregistra în extremitatea de sud-vest a teritoriului, în timop ce capitală va avea parte de numai 25 de grade pe tot parcursul zilei. Ploile nu vor lipsi, acestea urmând a se arate în sudul, centrul şi estul ţării. Vorbim despre averse, descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durata ale vântului la nivel local. Astfel de fenomene se vor semnala şi în a două parte a săptămânii, mai ales în regiunile vestice, nordice şi montane.

DailyBusiness
Concediu plătit de 45 de zile despre care puţini români ştiu. Orice angajator este obligat să-l achite!
Spynews
Florin Salam, prima reacție după ce s-a zvonit că a pierdut 500.000 de euro la cazinou: „Când vezi că un om se ridică...”. Cine i-ar vrea răul manelistului
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Ce s-a servit, de fapt, la recepția de după învestirea lui Nicușor Dan. A fost un adevărat ospăț cu fasole cu ciolan și ceapă verde, ciocănele de pui sau sarmale
Capital.ro
Se renunță la moneda națională. Va fi adoptat euro. Decizia oficială luată pentru 1 ianuarie 2026: Avem premise foarte bune
Playtech.ro
Elena Udrea iese mai devreme din pușcărie. Justiția a decis: i se scad lunile din
DailyBusiness
Ce s-a servit la recepția oferită de Nicușor Dan după învestire. Nume celebre pe lista invitaților
Adevarul
Un medic dezvăluie cele șase băuturi care te fac să „arăți mai bătrân”: sunt deshidratante, usucă și inflamează pielea
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A murit Elena Donca
Spynews
Cristi Borcea a vorbit despre femeile din viața lui. Ce are Valentina Pelinel și n-au avut celelalte doamne cu care s-a iubit
Spynews
Toată familia Iorgulescu, în fața instanței! Detalii exclusive
Evz.ro
Moșia lui Mihai Viteazul, aflată la 60 de km de București, devine noul El Dorado
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea
kanald.ro
Anunț îngrijorător despre execuția bugetară! Șeful finanțelor a dat toate detaliile: „Plata salariilor şi pensiilor reprezintă o provocare uriaşă”
Cancan.ro
BRomania a comandat un buchet de 101 trandafiri prin Glovo. IREAL ce i-a adus curierul, de fapt 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. E cumplit ce i se va întâmpla: Și-au dat seama că se poate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, ținta unui atentat. Elicopterul liderului rus, atacat în forță de dronele Ucrainei
Aheea, fiica lui Nicușor Dan, debordant de sinceră după ceremonia de învestire. Ce i-a spus tatălui ei: „S-a plictisit la discurs”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna iunie! Anunț oficial pentru cinci milioane de seniori. Banii se livrează în două etape
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O fostă Miss România se întoarce în televiziune cu un nou proiect: Își dorește să fie iar în lumina reflectoarelor