Vreme rece şi ploiasă, în luna lui Cuptor. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Începând de duminică, vremea se răcoreşte simţitor, în special în partea de nord a ţării. Deşi ne aflăm în plină lună a lui Cuptor, temperaturile în Maramureş, spre exemplu, se vor opri la numai 18-20 de grade în plină zi. Dacă este să facem o comparaţie cu anul trecut, în aceeaşi perioadă se atingeau 42,4 grade pe 15 iulie la Giurgiu.
Filip Stan
13 iul. 2013, 14:16
Vreme rece şi ploiasă, în luna lui Cuptor. PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Duminică, în Maramureş, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană vremea va fi răcoroasă, cerul va avea înnorări temporare şi local vor fi averse, posibil şi descărcări electrice. În restul teritoriului va predomina o vreme frumoasă, cu valori termice în jurul celor normale pentru această dată; cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala izolat, cu precădere în sud-est.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare, mai ales la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 20 de grade în Maramureş şi 31 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei. Presiunea atmosferică nu va avea modificări semnificative.

În Bucureşti, va fi o zi frumoasă de vară, cu o maximă temperată la 29-30 de grade. Soarele se arată destul de convingător peste Capitală, iar vântul abia dacă se simte.

Săptămâna viitoare debutează tot vreme mai răcoroasă decât în mod normal  în regiunile nordice şi nord-vestice, unde au loc în peisajul meteorologic şi averse locale, însoţite de descărcări electrice. În celelalte regiuni temperaturile vor fi mai apropiate de cele normale pentru data din calendar, iar cerul va fi în general parţial acoperit.

Doar pe arii restrânse, seara şi la începutul nopţii sunt nori mai groşi şi lasă câteva averse însoţite de fenomene electrice. Vântul suflă mai alert în timpul ploilor, iar maximele termice pleacă de la  20 grade în Maramureş şi ajung la cel mult 31 grade în Lunca Dunării.

În Capitală, ziua de luni începe cu vreme mai bună, soarele e mai darnic, apoi însă norii strâng rândurile şi spre seară şi noaptea sunt condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Până după amiază temperatura ajunge la maxime de 28, chiar 30 grade în centru, foarte aproape de normalul datei.

Marţi, norii mai groşi, aducători de averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durate ale vântului preferă sudul şi centrul ţării, dar şi zonele de munte. În celelalte regiuni norii acoperă parţial cerul şi doar pe arii restrânse sunt înnorări mai accentuate, ploi de scurtă durată şi izolat fulgere şi tunete.

Maximele termice sunt în general mai scăzute decât în mod normal la jumătatea lunii lui Cuptor, adică de la 21 grade în depresiunile intramontane din estul Transilvaniei până la cel mult 29 grade în sud-est.

Şi în Capitală vremea se răcoreşte marţi, norii acoperă temporar cerul şi sunt condiţii de ploiae. Drept urmare, până după amiază mercurul din termometre nu trece de 25-26 grade de grade, destul de modest pentru data din calendar.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Orașul din România considerat Meridianul Zero al lumii. A fost în prima linie a astronomiei europene
Capital.ro
Regulă pentru șoferii care nu au schimbat anvelopele de iarnă. Devine obligatoriu începând cu 15 aprilie
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Mariana Moculescu a dispărut! Nimeni nu mai știe nimic de ea de când a vorbit public despre datoriile pe care le are
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Zodii cu care nu e bine să ai de-a face. Reacționează urât
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, manipulat și păcălit? Victor Ponta rupe tăcerea: Cine l-a chemat știa...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda