În Banat, vremea se va încălzi începând cu 17 iulie, urmând ca temperaturile maxime să se încadreze în normalul perioadei, respectiv în jur de 30 de grade Celsiu. Din păcate, din 20 iulie va începe un nou proces de răcire a vremii. Până la mijlocul celei de-a doua săptămânii de prognoză valorile de temperatură vor avea mici variaţii, urmând ca din 25 iulie temperaturile să crească din nou şi să se apropie de mediile climatologice ale perioadei. O evoluţie asemănătoare vor avea şi valorile termice nocturne.
În săptămâna 15 – 21 iulie probabilitate pentru averse şi descărcări electrice va fi mai mare în zilele de luni şi marţi, dar ploile vor fi în general slabe cantitativ. Începând din data de 20 iulie, fenomenele de instabilitate atmosferică se vor semnala în fiecare zi şi vor fi posibile intervale în care ploile să fie mai însemnate cantitativ.
În Crişana, din 17 iulie temperaturile din timpul zilei vor creşte, iar mediile vor fi cuprinse între 2 şi 29 de grade. Din data de 21 iulie valorile termice vor scădea uşor, până la medii de 25 de grade, iar din 25 iulie vremea se va încălzi din nou, uşor şi treptat, maximele termice urmând a se situa, spre sfărșitul intervalului, în jurul valorii de 29 de grade Celsius.
Exceptând zilele de 15 şi 16 iulie când se vor semnala averse şi descărcări electrice, până în data de 20 iulie condiţiile de ploaie vor fi reduse. Ulterior, probabilitatea de apariţie a fenomenelor de instabilitate atmosferică va rămâne ridicată în fiecare zi, iar în 20 – 21 iulie, respectiv 23 – 24 iulie vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.
Transilvania: Temperaturile maxime vor fi scăzute în primele două zile, dar începând din data de 17 iulie valorile termice vor fi în creştere până în 19 – 20 iulie când se vor înregistra, în medie, 27 de grade. Apoi, vremea se răceşte cu aproximativ 3 grade şi un nou proces de încălzire va debuta în data de 25 iulie. Până pe 21 iulie mediile temperaturilor minime vor avea mici variaţii, iar din data de 22 iulie vor marca o scădere cu aproximativ 2 grade. Din data de 26 iulie se va resimţi o tendinţă de creştere uşoară a minimelor.
Aversele însoţite de descărcări electrice vor fi mai frecvente şi pe arii mai extinse în zilele de 15 şi 16 iulie, iar din data 17 iulie probabilitatea de ploaie va fi redusă. După 20 iulie fenomenele de instabilitate atmosferică se vor semnala local şi temporar până la sfârşitul intervalului de prognoză, fiind posibile cantităţi de apă mai însemnate în jurul date de 21 iulie.
În Maramureş, din 17 iulie, vremea va intra într-un proces de încălzire, până spre temperaturi normale pentru a doua decadă a lunii iulie, aceasta însemnând medii ale maximelor de 27 de grade şi minime de 14 grade. Începând din 20 iulie, temperatura va scădea, astfel vremea va deveni răcoroasă, cu valori diurne de 22…24 de grade şi minime medii în jur de 12 grade. După data de 25 iulie, temperatura va creşte din nou, la valori termice diurne de 27…28 de grade şi minime de 14…15 grade.
Vor fi averse, izolat însemnate cantitativ în prima săptămână de prognoza, apoi până pe data de 19 iulie condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Din 20 iulie, instabilitate atmosferică se va accentua şi temporar se vor semnala averse, posibil însemnate cantitativ.
În Moldova, luni şi marţi, temperaturile maxime se vor menţine aproximativ în jurul mediei de 25 de grade, ca apoi să se înregistreze o creştere până pe data de 20 iulie, când se vor atinge maxime normale pentru a doua decadă a lunii iulie, de 27…28 de grade. Tendinţa, după data de 21 iulie, va fi de scădere a temperaturilor maxime spre medii în jurul valorii de 24 de grade. Din 25 iulie maximele vor crește spre 27 de grade. Temperaturile minime vor oscila între 14 şi 16 grade, cu cele mai scăzute valori la începutul intervalului şi în perioada 23…25 iulie.
Averse, în general slabe, se vor semnala în primele două zile. În intervalul 20…24 iulie probabilitatea pentru averse va fi ridicată.
Dobrogea: Pe parcursul intervalului de prognoză, temperatura aerului va înregistra mici variaţii în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Temperaturile medii maxime vor fi cuprinse între 26 şi 29 de grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 20 iulie şi în perioada 25…28 iulie. Regimul termic nocturn va fi caracterizat prin medii ale temperaturilor minime situate între 17 şi 19 grade, cu cele mai ridicate valori la mijlocul şi sfârşitul perioadei de prognoză şi cele mai scăzute la începutul perioadei şi în jurul datei de 24 iulie.
Ploi slabe, de scurtă durată, vor fi în a doua zi a intevalului şi posibil în zilele de 23 şi 24 iulie. În restul perioadei probabilitatea de averse va fi redusă.
În Muntenia, după o ușoară răcorire a vremii în 16 iulie, tendinţa va fi de încălzire treptată, astfel că în data de 20 iulie se vor atinge, în medie, maxime de 30 de grade. În intervalul 21…24 iulie este posibilă o scădere a temperaturilor, în medie de 3 grade. După data de 25 iulie tendinţa de încălzire va determina creşterea temperaturilor spre medii ale maximelor de 30…31 de grade la sfârşitul perioadei de prognoză, când vremea va deveni călduroasă. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative, tendinţa fiind de creştere uşoară în prima săptămână, spre medii de 16…17 grade şi de uşoară scădere la începutul celei de a doua.
Averse, posibil însemnate cantitativ vor cădea în cursul zilei de marţi 16 iulie. Manifestări ale instabilităţii atmosferice sunt probabile şi în intervalul 21…24 iulie.
În Oltenia, vremea se va răcori marţi, când la nivelul regiunii se va înregistra o medie a valorilor maxime de 25 de grade, apoi temperatura va creşte treptat până în data de 20 iulie când va avea valori medii ale temperaturilor maxime de 28…29 de grade, comparabile cu normele climatologice ale perioadei. Tendinţa temperaturilor pentru perioada 21…24 iulie va fi de scădere până spre o medie de 26 de grade, apoi vor creşte spre maxime de 30…31 de grade, la sfârşitul perioadei de prognoză, când vremea va deveni călduroasă. Până spre sfârşitul acestei săptămâni, mediile temperaturilor minime vor creşte de la 14 la 17 grade, apoi vor scădea uşor la începutul săptâmânii viitoare. Spre sfârşitul celei de a doua săptămâni vor crește din nou.
Averse locale se vor semnala în a doua zi de prognză şi în perioada 21….24 iulie. În restul intervalului, doar izolat şi trecător va ploua slab.
La munte, vremea va fi răcoroasă în primele două zilei ale intervalului, cu medii ale temperaturilor maxime de 14…16 grade şi ale minimelor nocturne de aproximativ 8 grade. Vremea se va încălzi în perioada 17…20 iulie, astfel că atât valorile maxime cât şi cele minime vor creşte în medie cu 3…4 grade. Este posibilă o nouă răcorire de scurtă durată, după data de 21 iulie, iar începând cu 25 iulie temperatura va fi în creştere, astfel încât la finalul intervalului de prognoză se vor atinge maxime situate, în medie, în jurul a 20 de grade Celsius şi minime de 10…11 grade.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în primele două zile ale intervalului şi în perioada 21…24 iulie, când sunt posibile şi cantităţi de apă însemnate. În restul zilelor, aversele se vor semnala pe arii restrânse.