Vreţi să munciţi în străinătate? Aflaţi ce trebuie să faceţi pentru un job în altă ţară

Din ce în ce mai mulţi români vor să plece să muncească în străinătate, datorită salariilor mult mai mari şi condiţiilor mult mai bune de lucru oferite de alte ţări ale Uniunii Europene. O parte dintre ei reuşesc să plece, însă alţii rămân doar la stadiul de "vis", fie pentru că nu au curajul să facă acest pas, fie pentru că nu ştiu cum. Iată câteva sfaturi oferite de compania de consultanţă şi management în domeniul forţei de muncă, Work Experience, pentru cei care vor o nouă viaţă în străinătate.
Cristina Dinu
01 oct. 2013, 09:42
Vreţi să munciţi în străinătate? Aflaţi ce trebuie să faceţi pentru un job în altă ţară

Primul sfat oferit de compania de consultanţă tuturor celor care doresc să plece în străinătate, indiferent de motivele pentru care o fac, este să se informeze foarte bine despre ţara în care vor să plece, să poată comunica în limba respectivă, să cunoască obiceiurile, cultura şi drepturile cetăţenilor români în ţara respectivă.

„Din păcate, există persoane care culeg mai multe informaţii despre ţara respectivă atunci când merg în excursie, decât atunci când fac o relocare pe termen mediu sau lung pentru un contract de muncă, situaţie care de cele mai multe ori le poate schimba viaţa”, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET Sergiu Călăuz, CEO Work Experience.

„După această informare, recomandăm fiecărui aplicant să îşi facă o autoevaluare, să pună în balanţă şi alte alternative pe care le-ar putea avea în România. Aceste alternative pot constitui la un moment dat un etalon în evaluarea continuării sau nu a contractului în străinătate. E preferabil că hotărârea de relocare în străinătate să nu vină pe fondul unor decizii de moment, a unui conflict cu partenerul de viaţă sau alte motive personale, ci în baza unei dorinţe şi capacităţi de a dezvolta o carieră în străinătate, bazate pe studiile şi experienţă profesională fiecărui candidat”, a mai spus preşedintele companiei de consultanţă.

Majoritatea ofertelor de muncă din străinătate sunt pentru poziţii entry level care nu presupun în mod obligatoriu studii superioare.

„Pentru aceste poziţii, angajatorii din străinătate pun mai mult accent pe experienţa candidaţilor, dorinţa lor de muncă, capacitatea de a învăţa, de a se adapta într-un nou mediu social. Se caută oameni care pun pasiune în ceea ce fac, care au păstrat aceeaşi arie de activitate de-a lungul timpului investind timp şi muncă în carieră lor, în meseria unde au dorit să se perfecţioneze”, arată Sergiu Călăuz, care subliniază că, de cealaltă parte, cei mai dificil de plasaţi în străinătate sunt candidaţii care pretind că ştiu să facă de toate şi care aplică pentru orice poziţie.

„Din păcate, în multe domenii în care candidaţii pot prezenta chiar şi diplome de studii superioare, realizarea unui plasament va fi foarte dificilă. Spre exemplu, va fi foarte greu pentru cineva care a studiat finanţe, contabilitate sau drept să îşi găsească un job în străinătate în aceste domenii, datorită diferenţelor legislative dintre România şi alte state”, mai spune CEO-ul Work Experience.

În funcţie de stat şi de meserie, există diplome de studiu care sunt recunoscute automat, altele care trebuie echivalate conform Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale.

Cei interesaţi pentru echivalarea diplomelor în străinătate, pot apela la instituţii specializate cum ar fi Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor.

„Pe meseriile pentru care partenerii noştri externi asigură şi plasament, ne ocupăm gratuit de obţinerea acestei echivalări, cum este şi cazul persoanelor care doresc să lucreze prin Work Experience ca şi asistenţi medicali. Similar OAMMR-ului (Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România), fiecare stat are o organizaţie corespondentă, unde trebuie să se înscrie toţi cei care doresc să profeseze că asistenţi medicali în ţară respectivă. Spre exemplu, pentru a putea profesa sub titulatura de Nurse în Marea Britanie trebuie obţinut un PIN care confirmă înscrierea în NMC (Nurse and Midwifery Council). Similar pentru a putea lucra în Norvegia dosarul se depune la SAK (Statens Autorisasjons Kontor), în Italia IPASVI (Federazione Nazionale Collegi Infermieri professionali, Assistenti sanitari, Vigilatrici d’infanzia) însă procedurile de echivalare sunt asemănătoare”, mai spune Sergiu Călăuz pentru ROMÂNIATV.NET.

În ceea ce priveşte limbile străine, cei mai mulţi angajatori nu solicită prezentarea unor certificate atâta timp cât candidaţii demonstrează în timpul interviului că au nivelul de limbă străină solicitat de specificul ofertei, arată compania de consultanţă.

„Cu siguranţă, prezentarea unui certificat poate constitui un avantaj, însă în cadrul procedurilor noastre se vor evolua cunoştinţele practice de limba străină, nu diplomele. Au existat nenumărate cazuri în care, din păcate, candidaţii nu au confirmat în timpul interviurilor nivelul limbii străine menţionat pe respectivul certificat. Aceste interviuri sînt organizate gratuit de către reprezentanţii Work Experience tututor celor interesaţi în a-şi evalua şansele unui plasament în străinătate”, arată preşedintele Work Experience.

Acesta a precizat că persoanele care se simt cel mai confortabil în a face pasul relocării în străinătate sunt cele care au prieteni ce lucrează deja acolo, care le pot prezenta cel mai obiectiv situaţia de la locul de muncă, condiţiile de cazare sau colectivul în care lucrează.

„Desigur, existe şi multe alte surse de informare cum ar fi internetul ce îi poate direcţiona pe aplicanţi atât spre alte companii specializate în resurse umane, cât şi spre portaluri de locuri de muncă, aşa cum este platforma Eures”, a precizat Sergiu Călăuz.

„În acest scop noi am înfiinţat în anul 2010 Work Experience Academy, o asociaţie prin care oferim candidaţilor noştri sfaturi de carieră, orientare profesioanală şi personală precum şi cursuri de limbi străine şi calificări la standardele pieţei forţei de muncă din străinătate. Succesul acestui proiect este dat de atragerea în echipa noastră de traineri cu experienţă internaţională, puşi la dispoziţie chiar de partenerii noştri externi interesaţi în creşterea calităţii serviciilor noastre”, a mai spus acesta.

Cele mai multe solicitări de angajare, primite la Work Experience, sunt pe domeniul hotelier pentru ospătari, bucătari, cameriste, ce pot lucra la bordul navelor de croazieră în Marea Britanie, Grecia, SUA. Pe domeniul medical – pentru asistenţi medicali şi infirmieri în Marea Britanie şi Norvegia, iar pe domeniul industrie – pentru sudori, electricieni, instalatori sau ingineri în Norvegia.

Cei care doresc să lucreze în străinătate trebuie să îşi aleagă ca destinaţie de muncă ţara pe a cărei limbă străină o vorbesc la un nivel cel puţin conversaţional, pe a cărei cultură o îndrăgesc, cu al cărui sistem şi standard de viaţă se identifica cel mai uşor, ne sfătuieşte Sergiu Călăuz, care a precizat că instituţie pe care o conduce preferă să promoveze Marea Britanie şi Norvegia, „ţări de unde am primit cel mai bun feedback din partea aplicanţilor noştri”.

Preşedintele Work Experience spune că, din fericire, „ţepele” legate de joburile în străinătate sunt din ce în ce mai rare.

„Însă „succesul” celor care încă mai dau  „ţepe” depinde foarte mult şi capacitatea fiecărei persoane de filtra informaţiile veridice de cele care doar par a fi credibile. Recent, am fost nevoiţi să depunem o plangare la organele competenţe pe numele a două persoane, care în urmă unui anunţ într-un ziar de largă circulaţie, s-au prezentat că reprezentaţi oficiali ai Work Experience şi au solicitat sume de bani aplicanţilor pentru „a-i introduce în baza de date”. Desigur, pentru aceste „servicii” nu ofereau contract, factură, nu există nici un interviu, invitaţie la vreun birou, nu a existat nici măcar o întâlnire cu respectivele persoane”, a precizat Sergiu Călăuz.

„Serviciile Work Experience fiind oferite gratuit, majoritatea celor contactaţi nu au căzut în această plasa, totuşi s-au găsit persoane care au depus sume de bani în contul unei persoane fizice, totul doar în urmă unei conversaţii telefonice cu un necunoscut! Cred că puţină prudenţă e de ajuns pentru a evita situaţiile că cele descrise mai sus”, a mai spus CEO-ul Work Experience.

Acesta a mai spus că ridicarea restricţiilor de muncă din Marea Britanie şi Olanda după 1 ianuarie 2014 va facilita accesul românilor pe piaţa muncii şi vor exista tot mai mulţi angajatori interesaţi de serviciile muncitorilor din România.

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Rețetă de burgeri din cartofi și cașcaval. Alternativa perfectă pentru înlocuirea cărnii
Bzi.ro
Andra a avut parte de o surpriză neașteptată în Canada! Ce a făcut un mare campion
Fanatik.ro
Orașul subteran din România locuit încă din epoca de piatră. Cuplurile se pot căsători aici, în cea mai mare biserică ortodoxă de sub pământ
Capital.ro
Se vinde România rușilor. Băsescu, avertisment istoric: Până la gurile Dunării!
Playtech.ro
Cât este indemnizaţia de şomer în 2025? Calculul exact în funcţie de salariul de dinainte de şomaj
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Un antrenor abuzator se iubește în taină cu o campioană din tenis: fără mine, culegeai cartofi în Rusia
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
10 fructe bogate în fibre, care te ajută să slăbești. Ce alte beneficii au pentru sănătate
Spynews
De ce nu ar putea Mihai Petre să fie concurent la Te cunosc de undeva! Juratul a dezvăluit ce frici ar avea: ”Nu mă simt stăpân”
Evz.ro
România, din nou victimă a războiului. Ce a descoperit Armata
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
kanald.ro
Câți copii are Crin Antonescu! Uite cât de frumoasă este fiica politicianului și ce meserie are
Cancan.ro
Soacra Dalidei din ”Las Fierbinți”, condamnată la închisoare! Sentință definitivă + ce infracțiune a comis
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Udrea și Băsescu au înlemnit. Anunțul care îi îngroapă definitiv. Totul s-a terminat acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Vicecampioana olimpică și-a arătat tatuajele și piercing-ul dintr-o zonă delicată
stirilekanald.ro
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată a unui bazin de acumulare, au murit la spital
substantial.ro
Republica Moldova prezintă fragmente de drone ambasadorului rus ca dovadă a implicării în atacuri
MediaFlux
Anunț MApN privind DRONELE RUSEȘTI: Au avut la bord încărcături explozive
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine a pierdut un cangur alb în București?