Wall Street Journal face un portret „celui mai tânăr premier român”

Cotidianul american Wall Street Journal a dedicat un articol premierului Victor Ponta, în care se descriu atât măsurile luate de noul Executiv imediat după instalare, cât și provocarea în fața căreia se află „cel mai tânăr prim-ministru al țării de până acum”.
Romania TV
14 mai 2012, 12:28
Wall Street Journal face un portret

„În timp ce criza datoriilor din Europa provoacă haos politic pe Continent, liderii caută să traseze un curs care să potolească furia populară și să stimuleze economiile. (…) În România, această sarcină a revenit domnului Victor Ponta, cel mai tânăr prim-ministru al țării de până acum, care a declarat că modelul său politic este Tony Blair, fostul premier britanic care a revigorat stânga politică din Marea Britanie în anii ‘90”, se arată în articolul semnat de jurnalistul Gordon Fairclough.

Articolul din Wall Street Journal subliniază că libertatea de mișcare a noului Guvern este limitată de diversele acorduri internaționale.

„Spațiul de manevră al domnului Ponta este constrâns de norme ale Uniunii Europene, de acordul cu FMI și de piețele nervoase, care au împins moneda din România, leul, către valori scăzute record în raport cu euro la sfârșitul lunii aprilie”, se mai arată în articol.

După ce face o scurtă trecere în revistă a politicilor de austeritate aplicate de România în anii anteriori, jurnalistul amintește primele măsuri ale Guvernului Ponta.

„Săptămâna trecută, Victor Ponta si-a asigurat acordul UE și FMI pentru a readuce salariile bugetarilor la nivelul de dinaintea tăierilor. (…) În plus față de ajustarea salariilor, România trebuie să returneze, de asemenea, contribuțiile de sănătate reținute de către guvernul anterior de la plata de pensii, o procedură pe care Curtea Constituțională a României a declarat-o ilegală”, scrie Wall Street Journal.

Spre final, jurnalistul subliniază că „pentru moment, domnul Ponta trebuie să guverneze în mare parte cu un buget moștenit de la predecesorii săi, dar dacă va rămâne la putere în urma viitoarelor alegeri, acesta a declarat că va urmări schimbări mai ample care vizează stimularea creșterii economice”.

 

 

 

 

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Aici poți vedea LIVE rezultatele de la BEC. Record de participare în diaspora, numărul votanților a trecut deja de 150.000. Update
Capital.ro
Abonament pentru șoferi în România. Banii se retrag automat din cont. 12 plăți pe an ca să circuli legal
Playtech.ro
Se schimbă liderul în cursa pentru Cotroceni. Sondajul Polymarket indică o răsturnare de situație. Cine este favorit
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
„Vaccinurile inverse”: soluția revoluționară pentru bolile autoimune și alergii. Un nou „Sfânt Graal” al medicinei
wowbiz.ro
"M-a sunat și..." ULTIMA DISCUȚIE dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu, înainte să moară. Ce i-a transmis femeia cu care era de 40 de ani, la telefon
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
George Simion se simte amenințat. Se plânge că viața îi e pusă în pericol
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Ploi torențiale, furtuni și ninsori în acest weekend, în România. Ce județe sunt vizate
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei costă un kilogram de cireșe azi, 16 mai 2025, în Piața Obor 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a acceptat. Decizia lui George Simion, fix înainte de alegeri: Așa cum îmi cereți!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Băiețel de 7 ani mort după ce a fost pedepsit de părinți să mănânce forțat
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
Răsturnare de situație privind ratele. BNR a făcut anunțul zilei
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Premieră la nivel național: un oraș din România va avea o pădure-parc imensă