Weekendul vine cu vreme instabilă. Vezi PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Meteorologii prognozează o vreme instabilă pentru sfârşitul săptămânii. Vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Din punct de vedere termic, mercurul va urca în termometre până la valori de 32 de grade Celsius.
Marilena Vili
05 iul. 2013, 15:04
Weekendul vine cu vreme instabilă. Vezi PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Prima zi de weekend aduce o vreme uşor instabilă şi valori termice ce se vor situa în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii iulie. Sunt aşteptate maxime termice ce vor porni de la 25 de grade în estul Transilvaniei şi în Bucovina şi vor ajunge la 32 de grade în Câmpia de Vest. Dimineaţa predomină soarele în majoritatea regiunilor, deşi vor fi şi câţiva nori rătăciţi pe ici pe colo, însă după-amiaza şi la începutul nopţii aceştia se înmulţesc şi vor lăsa ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ, pe alocuri la munte, în Transilvania, Oltenia, zona deluroasă a Moldovei şi a Munteniei şi în vestul Dobrogei. În restul zonelor, ploile îşi fac apariţia cu totul izolat. De asemenea, vor fi posibile descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

În Bucureşti, sâmbătă se arată soarele, dar vor fi şi intervale cu cer înnorat, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul îşi face simţită prezenţa, iar amiaza vine cu temperaturi generoase, fără a face însă excese. În jur de 30 de grade vor strânge termometrele pe tot parcursul zilei.

Duminică vorbim tot despre o vreme uşor instabilă. Soarele împarte cerul cu norii mai ales după-amiaza şi seara, când pe alocuri în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi la munte şi doar izolat în rest vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul adie uşor, iar temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în nordul Moldovei şi 32 de grade în vest şi sud-est.

În prima parte a zilei de duminică soarele răsfaţă cu razele sale Bucureştiul, în schimb după-amiaza îşi fac apariţia câţiva nori şi vor fi condiţii de ploaie de scurtă durată. Vântul se simte puţin, fără a fi însă supărător, iar maxima termică se va situa în jurul valorii de 30 de grade.

În prima zi a săptămânii care urmează vorbim tot despre o vreme uşor instabilă. Dimineaţa începe cu soare în majoritatea regiunilor, însă norii se înmulţesc mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii când vor fi averse, posibil şi descărcări electrice, pe arii restrânse la deal şi la munte şi izolat în restul ţării. Vântul nu pune probleme, iar amiaza vine cu temperaturi de la 24 de grade în extremitatea de nord-est până la 32 de grade în sud şi sud-est.

Şi în Bucureşti, luni se arată soarele, în schimb în partea a doua a zilei cerul se înnorează şi vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul este domol, iar termometrele strâng 30…31 de grade, valori plăcute în luna lui cuptor şi de altfel apropiate de ceea ce ar trebui să se înregistreze în această perioadă a anului.

Mijlocul săptămânii va aduce o vreme în general frumoasă. Vor fi intervale cu soare, dar din când în când se adună norii ce lasă ploi locale, cu tunete şi fulgere, din când în când în majoritatea zonelor, dar mai cu seamă la deal şi la munte. Valorile termice vor fi apropiate de normele climatologice ale perioadei, temperaturile maxime urmând a se încadra între 25 şi 31 de grade.

Citeşte şi Vară cu temperaturi extreme şi precipitaţii slabe. Vezi PROGNOZA METEO PE TREI LUNI

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Wizz Air, lovitură pe piața din România: “71 de destinații din 24 de țări”
Capital.ro
Donald Trump îngroapă Ucraina. Decizie istorică la final de război: Le revine rușilor!
Playtech.ro
Ieşirea din indiviziune. Când se face pe cale amiabilă şi când se ajunge în instanţă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Viorica de la Clejani, dedicație cu scandal pentru vicele CJ Timiș
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Răsturnare de situație! Primarul Kievului dispus să facă concesii. ”Ucraina ar putea ceda teritorii Rusiei”.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul