Fanii au cumpărat în număr mare albumele şi single-urile cântăreţei, după ce trupul ei neînsufleţit a fost descoperit într-o cameră de hotel din Los Angeles, pe 11 februarie, informează contactmusic.com.
Un număr de 12 piese ale cântăreţei au reintrat după aceea în topul muzical britanic, iar această performanţă i-a adus artistei americane includerea în Guinness World Records la categoria „cel mai mare număr de hituri ale unei cântăreţe solo prezente simultan în U.K. Singles Chart”.
Acest record era deţinut anterior de Amy Winehouse şi a fost stabilit, la fel ca în cazul lui Whitney Houston, după moartea cântăreţei.
Adele poate fi considerată marea revelaţie a ediţiei din 2013 a Guinness World Records. Artista britanică l-a devansat pe rapperul american Eminem şi a stabilit un nou record la categoria „artistul care a ajuns cel mai repede la vânzări de 1 milion de discuri în format digital, în Statele Unite” pentru albumul ei „21”, care i-a adus victoria la alte două categorii: „materialul discografic cu cele mai mari vânzări digitale din Statele Unite” şi „materialul discografic cu cele mai mari vânzări digitale în Marea Britanie”. Cântăreaţa britanică s-a impus şi la categoria „cântecul cu cele mai mari vânzări digitale într-un an calendaristic”, cu piesa „Rolling In The Deep”.
Alte nume din industria muzicală intrate în această ediţie Guinness World Records sunt Justin Bieber (primul artist solo care a avut trei albume No.1 în Statele Unite şi în Marea Britanie înainte de a împlini 18 ani) şi Blue Ivy, fiica cuplului Jay-Z – Beyonce, care a devenit cea mai tânără prezenţă în topurile muzicale, după ce plânsul ei de bebeluş a fost înregistrat şi inclus în piesa „Glory”, lansată de tatăl ei la începutul acestui an.
Madonna este menţionată la categoria „cea mai mare audienţă TV pentru un concert susţinut în pauza finalei Super Bowl” – show-ul ei din luna februarie a fost urmărit de 114 milioane de telespectatori.
Din domeniul cinematografic se remarcă includerea filmului „Marea mahmureală 2/ The Hangover Part II” la categoria „comedia cu cele mai mari încasări din toate timpurile”, acestea totalizând 566 de milioane de dolari pe plan mondial, dar şi includerea celebrului Christopher Plummer, care s-a impus la categoria „cel mai bătrân câştigător de Oscar”, după ce a primit prima statuetă din carieră în acest an, la vârsta de 82 de ani.