Whitney Houston, în ultimul său rol: A fost lansat trailer-ul filmului „Sparkle” VIDEO

La aproape două luni de la moartea ei, fanii o pot vedea din nou pe Whitney Houston în ultimul ei film, "Sparkle", care spune povestea unui trio de succes din anii '60, The Supremes.
Romania TV
03 apr. 2012, 14:25
Whitney Houston, în ultimul său rol: A fost lansat trailer-ul filmului

Un trailer al peliculei ce va fi lansată pe 17 august, anul acesta, a fost prezentat, luni, în cadrul emisiunii Today Show de la NBC.

Fanii o pot vedea astfel pe Whitney într-un film, după aproape 15 ani, ţinând cont de faptul că cel mai recent film în care a apărut actriţa şi cântăreaţa americană a fost „The Preacher’s Wife” din 1996, scrie dailymail.co.uk.

În „Sparkle”, un remake al filmului cu acelaşi nume din 1976, Whitney este mama a trei fete care se luptă să formeze un trio muzical şi care apoi cunosc faima, dar şi dependenţa de droguri.

În trailerul prezentat luni vedem o Whitney fericită şi sănătoasă. Într-o emisiune difuzată de postul de televiziune Entertainment Tonight în martie, prezentatorul Mark Steins susţinea că din informaţiile pe care le deţine lui Whitney Houston îi revenise vocea „sută la sută” în momentul în care a revenit pe platourile de filmare în lunile octombrie şi noiembrie 2011. Steins mărturiseşte asta în momentul în care o intervievează pe cântăreaţă, care este filmată interpretându-şi rolul şi interacţionând cu echipa de filmare.

Filmul Sparkle este inspirat din povestea trioului The Supremes, care era format din trei surori. În filmul original, cu acelaşi nume, apărut în 1976, una dintre protagoniste a fost celebra cântăreaţă Aretha Franklin, care a fost naşa de botez a lui Whitney.

Printre actorii care joacă în acest film se numără cântăreaţa Jordin Sparks, care debutează astfel în cinematografie, Derek Luke, Mike Epps şi Cee Lo Green.

Filmul îi va fi dedicat fostei cântăreţe, care a decedat pe 11 februarie, la doar 48 de ani.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Bzi.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“
Fanatik.ro
Codul Rutier 2025. Actul pe care șoferii trebuie să-l aibă pentru a trece inspecția tehnică periodică
Capital.ro
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Playtech.ro
Scandal uriaș în televiziune. Mihaela Tatu, atacată dur imediat ce a revenit pe micul ecran: Se fură pe față
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Cazul Călin Georgescu, explicat de un profesor de drept: Faptul că a fost blocat nu ar trebui să fie un prilej de euforie infantilă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Rețetă delicioasă de amandine de post. Cum să le pregătești
Spynews
Răzvan Simion, apariție specială în serialul original Iubire cu parfum de lavandă, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1
Evz.ro
Urmează un episod aprig de iarnă. Temperaturile scad și cu 30 de grade
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Sfâșietor! Declarațiile cutremurătoare ale mamei jandarmului împușcat mortal în cap de un coleg. Ce mesaj i-a transmis fiul ei, cu doar câteva zile înainte de tragedie
Cancan.ro
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Asta mai lipsea acum. Doamne ferește! Este vorba de Sabrina, fosta iubită a lui Andrei Perneș
MediaFlux
Rusia e de acord cu armistițiul în Ucraina, doar că există unele „nuanțe”. Putin spune că le va discuta cu Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arcul de Triumf se redeschide, dar ce s-a întâmplat cu adevărat acolo?