Zăpadă în mijlocul verii. Aşa ceva nu s-a mai văzut de peste 20 de ani, a nins în Afganistan FOTO

Un val de umiditate cauzat de musonul indian a provocat ninsori surprinzătoare în centrul Afganistanului.
Daniel Spătaru
21 iun. 2022, 21:24
Zăpadă în mijlocul verii. Aşa ceva nu s-a mai văzut de peste 20 de ani, a nins în Afganistan FOTO

Najibullah Said, un om de știință la Institutul de Inginerie Hidraulică, a anunțat că a nins brusc în Afganistan, în regiunea centrală a ţării, în mijlocul verii. După cum a afirmă acesta, valul de umiditate cauzat de musonul indian a provocat aceste ninsori, care nu au mai fost văzute în zonă de peste 20 de ani.

„Este destul de neobişnuit să fie zăpadă în această perioadă a anului, poate afecta recoltele. Afganistanul trece prin al doilea an de secetă, dar zăpada nu este binevenită acum”, a scris Said, pe Twitter.

Anterior, Said a anunțat că 80 de milimetri de ploaie au căzut în zonele din estul Afganistanului, în prima săptămână a musonului. Aceste ploi au făcut mai ușoară combaterea incendiilor cu care s-a luptat Afganistanul în ultimele patru săptămâni.

Citeşte şi Afganii își vând rinichii ca să nu moară de foame. Un sfert din populaţia Afganistanului, în pericol de moarte din cauza foametei. VIDEO

Populația Afganistanului se confruntă cu o serie de probleme după ce talibanii au preluat puterea în cea mai mare parte a țării în august anul trecut. Sute de mii de locuitori se confruntă cu foametea, iar atacurile teroriste efectuate de Statul Islamic-Khorosan sunt, de asemenea, o problemă.

Citeşte şi Talibanii interzic utilizarea monedelor străine în Afganistan

 

 

DailyBusiness
Marilu Dobrescu, dezvăluiri halucinante despre relația cu Iustin Petrescu: „Prietena mea a venit într-un suflet să mă ridice de acasă imediat după bătaie”
Spynews
Când va face Mihaela Borcea nuntă cu iubitul ei, Sorin Rap. A fost cerută în căsătorie în urmă cu câteva luni
Bzi.ro
Se știe câștigătorul Chefi la Cuțite! El a plecat acasă cu marele premiu
Fanatik.ro
Cum să ai energie întreaga zi fără să bei cafea sau ceai negru ori verde. Metoda recomandată de o nutriționistă celebră
Capital.ro
Românii care primesc până la 44.000 de euro pentru un nou vehicul. Anunțul ministrului: Va începe imediat
Playtech.ro
Planta unică în lume, care se găsește doar în România. Amenda pentru distrugerea ei este de 15.000 lei
DailyBusiness
Anamaria Gavrilă, șefa POT, a cerut STS-ului lista cu datele celor peste 11 milioane de votanți din turul doi al prezidențialelor, inclusiv ale celor care „nu erau în viață la momentul votului”
Adevarul
Statele Unite își întăresc prezența în nordul Europei, în contextul amenințării ruse. Insula suedeza Gotland, piesă-cheie în noua strategie NATO
wowbiz.ro
„Sunt bunic” Irinel Columbeanu, declarația momentului. Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Cine este românul care a murit înecat după ce a salvat două surori, în Anglia. Localnicii cer onoruri oficiale pentru salvatorul fetițelor
Spynews
Mesajul Iuliei Albu pentru fostul soț, după ce acesta s-a recăsătorit. Ce i-a transmis mama copilului său: "Nu avea cum..." 
Evz.ro
Cum poți afla dacă ai moștenit acțiuni de la bunici sau părinți la cuponiada din 90
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Topul celor mai mari pensii din România. Județele unde pensia medie lunară a crescut cel mai mult
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o vară cum n-a mai fost în România. Ce se întâmplă până pe 17 iulie, în București
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Un mare solist s-a stins. A cucerit publicul datorită carismei si vocii sale inconfundabile. Nu va fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Breaking news! A murit Ed Gale
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
MediaFlux
Ucraina a acceptat propunerea Rusiei! Răsturnare privind negocierile de pace!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Agenția crimei. Cum și-a transformat clanul Căldăraru firma de turism într-o poartă spre ilegalități în SUA