Zăpada la Bâlea Lac a ajuns la un metru şi jumătate. Ninge în continuare, peisajul este de basm cu o săptămână înainte de Crăciun

13 judeţe se află până luni dimineaţă sub atenţionare Cod galben de ninsori şi intensificări ale vântului, în arealul indicat de meteorologi aflându-se şi staţiunea Bâlea Lac, unde zăpada a ajuns la 150 cm şi continuă să ningă.
Daniel Spătaru
18 dec. 2021, 21:43
Zăpada la Bâlea Lac a ajuns la un metru şi jumătate. Ninge în continuare, peisajul este de basm cu o săptămână înainte de Crăciun

Conform prognozei de specialitate transmise de ANM, până pe 20 decembrie, ora 10:00, la altitudini de peste 1.700 de metri, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Rafalele vântului vor depăși 100 de km/h, ceea ce înseamnă că vom avea viscol, ninsoare spulberată și reducerea semnificativă a vizibilității.

Stratul de zăpadă a ajuns sâmbătă la 150 de centimetri la peste 2.000 de metri altitudine la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraşului, unde accesul se poate face doar cu telecabina.

Citeşte şi Fosta cabană de vânătoare a lui Nicolae Ceauşescu de la Bâlea Lac, transformată în platou de filmare. Actorii celebri care au venit în România

Zăpadă de 1,5 metri la Bâlea Lac

Telecabina funcţionează minim cu zece persoane, potrivit proprietarilor. Un adult va achita 40 de lei ca să urce cu telecabina până la Bâlea Lac, iar ca să coboare de acolo la Bâlea Cascadă va achita încă 40 de lei. Copiii cu vârstele între 2 şi 12 ani vor achita jumătate din tariful adulţilor. Telecabina de la Bâlea străbate un traseu pe cablu pe o distanţă de 3.700 de metri, zilnic, între orele 9:00 şi 17:00, numai când condiţiile meteo sunt bune.

Zăpadă de 1,5 metri la Bâlea Lac

Peisaj de basm la Bâlea Lac

Live de la cabana Bâlea Lac:

Citeşte şi Prognoza meteo de Sărbători. Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion. Se anunţă iarnă grea

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Creatura rară care a fost observată pe teritoriul României. E cel mai rapid animal de pe planetă și un prădător teribil. A început să cuibărească din ce în ce mai frecvent și în orașe
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Copiii luminii. Destinul special al celor născuți în Noaptea de Înviere
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI