ZECE MII de pelerini s-au închinat la MOAŞTELE Sfântului IOAN cel NOU

Dragostea de divinitate nu are limite. Au demonstrat-o peste 10.000 de pelerini veniţi din toate colţurile ţării să se închine la moaştele Sfântului Ioan cel Nou, la Suceava.
Romania TV
24 iun. 2014, 17:55
ZECE MII de pelerini s-au închinat la MOAŞTELE Sfântului IOAN cel NOU

Credincioşi din toată ţara s-au adunat la Suceava să se roage la racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Oamenii au stat la cozi interminabile, iar cei mai mulţi dintre ei au venit cu o noapte înainte.

După slujbă, racla a fost purtată de preoţi prin oraş. Credincioşii au îndurat ploaia şi frigul pentru a participa la procesiune şi pentru a ajunge la racla cu moaşte.

După slujba din curtea bisericii, racla a fost purtată pe umeri de mai mulţi preoţi care au făcut popasuri în dreptul a şapte biserici, aşa cum cere tradiţia.

Citeşte şi De la Sfintele Moaşte, la „sfântul” microfon. Gest DEMENŢIAL al unei bătrâne la plecarea de la biserică VIDEO

Slujba din curtea mănăstirii Sfântul Ioan” a fost oficiată de Mitropolitul Moldovei, Teofan şi arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt Preasfinţitul Pimen.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ei sunt noii jurați X Factor 2024! „Mă simt onorat de invitație!”
Fanatik.ro
Cele 3 zodii care își pot schimba destinul în august 2024. E șansa vieții lor
Capital.ro
Mașinile interzise pe autostradă. Legea spune clar: NU au voie să circule pe autostrăzi!
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia desfășoară obuziere de pe vremea lui Stalin pe frontul din Ucraina. Moscova rămâne și fără stocurile din epoca sovietică
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Grindeanu, pe urmele lui Ceaușescu. Un proiect din comunism, readus la viață
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
'Cumetriile' din Antenă! Bordea i-a luat iubita lui Cazacu 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Doliu în lumea filmului! Bob Newhart, actorul din „Elf” și „The Big Bang Theory” s-a stins din viață la 94 de ani
Capital.ro
Suspendarea definitivă a permisului auto. Șoferii care nu pot fi iertați de lege. Pieton pe viață
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Statele membre UE trebuie să prezinte câte doi candidați pentru posturile de comisari europeni
MediaFlux
Se dau 250 de lei de STAT! Vezi dacă te ÎNCADREZI
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'