UPDATE. Purtătorul de cuvânt al SJU Ploiești, medicul Andrei Ilinca, a declarat, miercuri, că 19 persoane au fost aduse cu ambulanțele la această unitate sanitară, nouă dintre ele rămânând internate, iar celelalte primind îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.
Șase dintre cei nouă pacienți care au rămas la spital sunt internați pe secția de chirurgie plastică, ceilalți trei fiind la chirurgie generală, ORL și ortopedie.
Potrivit sursei citate, majoritatea victimelor au suferit contuzii toracice, fracturi ale membrelor superioare, plăgi la nivelul scalpului și al feței și traumatisme cranio-faciale minore, unei femei fiindu-i amputată o mână ca urmare a traumatismului major suferit.
Accidentul a avut loc, marţi seară, pe strada Republicii din Băicoi, după ce microbuzul a fost lovit de un TIR care ieşea de pe o stradă secundară.
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, colonelul Nicolae Popescu, spunea că, în urma accidentului, 19 persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Ploieşti, precizând că alţi şapte pasageri din microbuz au refuzat să fie duşi la spital.
Poliţia a deschis un dosar de cercetare penală în acest caz.